Performanță remarcabilă pentru un elev român pasionat de știință și tehnologie. Darius Mihoc, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național Bănățean din Timișoara, s-a calificat în finala mondială a competiției International Space Settlement Design Competition, unde va reprezenta România și Europa alături de un grup restrâns de tineri selectați la nivel internațional.
Darius Mihoc, performanță remarcabilă în ingineria aerospațială
Darius este primul elev din Timișoara care ajunge în această etapă a competiției, după ce a trecut de o selecție riguroasă la nivel european, la care au participat peste 1.000 de candidați. În urma acestui proces, doar 20 de elevi au fost aleși pentru a merge mai departe în finala globală.
Competiția va avea loc în perioada 29 iulie – 2 august 2026, în statul Florida, SUA, și este considerată una dintre cele mai complexe simulări educaționale din domeniul ingineriei aerospațiale. Participanții vor lucra în echipe internaționale timp de 72 de ore fără întrerupere, având ca sarcină proiectarea unei stații spațiale funcționale, într-un scenariu care testează atât cunoștințele tehnice, cât și capacitatea de colaborare, rezistența la stres și gândirea strategică.
După încheierea competiției, finaliștii vor avea oportunitatea de a vizita NASA Kennedy Space Center, unul dintre cele mai importante centre de cercetare și lansare spațială din lume.
Un vis devenit realitate
Pentru Darius Mihoc, calificarea în această etapă reprezintă nu doar o realizare personală, ci și o responsabilitate.
„Este un vis devenit realitate și o provocare uriașă. Îmi doresc ca prin această participare să contribui la promovarea ingineriei aerospațiale în România și să inspir alți tineri să aibă curajul de a ținti cât mai sus”, a declarat elevul.
Participarea la competiția din Statele Unite implică însă costuri semnificative, care includ transportul, cazarea și taxele de participare. În acest context, tânărul a lansat un apel către comunitate și mediul de afaceri pentru sprijin financiar, astfel încât să poată reprezenta România la cel mai înalt nivel.
Sursă foto - Facebook Dragoș Mihoc
Pasiunile mele eterne sunt scrisul, cititul și comunicarea. Îmi place să mă exprim prin scris la fel de mult cum îmi place să am o discuție reală, autentică cu cineva. Mă bazez pe emoții în orice domeniu aș activa și cred...

Avocatul Poporului cere retragerea proiectului de admitere la liceu 2027, invocând riscuri de discriminare
Jocurile Parasport dau startul unei noi etape pentru sportul paralimpic din România. Unde pot fi urmărite competițiile
Avocatul Poporului cere retragerea proiectelor privind dubla admitere la liceu și tăierea burselor sociale în vacanțe
Proiect de lege: spor nou pentru profesorii universitari care îndrumă studenții ca tutori de an