"Copiii mei, amintiţi-vă mereu de Iisus, aşa încât în toate neputinţele voastre să puteţi afla doctoria potrivită.
Sunteţi îndureraţi? Chemându-L pe Iisus veţi afla uşurare şi iluminare. Sunteţi în necaz? Chemaţi-L pe Iisus şi veţi vedea că mângâierea va miji în inima voastră. Sunteţi biruiţi de descurajare? Nu uitaţi să vă puneţi toată nădejdea în Iisus, iar sufletul vostru se va umple de curaj şi putere. Sunteţi necăjiţi de gânduri trupeşti care vă ademenesc la plăceri senzoriale? Luaţi focul mistuitor al numelui lui Iisus şi cu El veţi stinge ispitele. Sunteţi presaţi de ceva lumesc? Spuneţi: „Luminează-mă, Iisuse al meu, cum să procedez cu problema care-mi stă dinainte. Dă-i o rezolvare după voia Ta cea sfântă”.
Şi vei vedea că vei avea pace şi vei umbla cu nădejde. În toate lucrurile, aşază numele lui Iisus drept temelie, suport şi protecţie şi nu te teme de vrăjmaşi. Dar atunci când treci prin ceva anume fară Iisus, atunci ar trebui să te temi. Fără medicamente nu aştepta tămăduirea – rezultatul va fi putreziciunea. Fă un efort în rugăciune, copilul meu, şi atunci vei afla un mare bine, împrospătare şi odihna sufletului."
~ din Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos, culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, Bacău, 2001, p. 280
Foto fr si main: Roman Zaiets /Shutterstock
Șahul românesc crește: peste 1.700 de legitimări noi în 2026
Anastasia-Iulia Ilie, aur la bârnă în Campionatul Național al Junioarelor
Gimnaste junioare s-au întrecut la Lugoj în prima zi a Campionatului Național
Manualele pentru clasa a IX-a au fost aprobate la 63 de discipline