25 Martie 2022 publicat în Spiritualitate 24 share-uri

Pe 25 martie, în mijlocul celui mai mare post al anului, Postul Paștelui, în calendarul creștin ortodox este celebrată Buna Vestire, o mare sărbătoare a primăverii. Această zi este una specială în tradiția ortodoxă creștină, fiind ziua în care Fecioara Maria a fost înștiințată de arhanghelul Gabriel că îl va naște pe Domnul Iisus, Mântuitorul omenirii și fiul lui Dumnezeu.

În popor, ziua de Buna Vestire mai este cunoscută și sub numele de Blagoveștenie, iar documentele o consemnează a fi prima mare sărbătoare închinată Maicii Domnului, o figură feminină extrem de îndrăgită pentru creștinătate.

Iată câteva dintre cele mai cunoscute obiceiuri și tradiții legate de această sărbătoare în cultura populară:

- Blagoveșteniei i se mai spune și Ziua cucului deoarece, conform anumitor tradițîi străvechi, în această zi sfântă cucul își face curaj și își cântă primul său cântec care anunță o veste bună și minunată, venirea primăverii. Cucul este așadar o pasăre cu un rol special în cultura tradițională românească, dar și în viața de zi cu zi, el fiind un vestitor care anunță lucruri importante pentru omul ancorat în viața sa cotidiană, dar și atent la divinitate și semnele naturii

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. MAGAZINELE TOMMY JEANS DIN BUCUREȘTI S-AU TRANSFORMAT ÎN HUB-URI CREATIVE PRIN TOMMY JEANS POP-UP EXPERIENCE 3DUTECH dă startul concursurilor naționale de 3D design & printing pentru elevi și profesori. Roboții, principala temă din acest an România, rata mortalității evitabile prin prevenție - a treia cea mai ridicată din UE

- Bătrânii satului îi dădeau cântatului cucului un sens mai fatidic, considerând că cel care auzea pentru prima oară cântecul cucului trebuia să numere de câte ori cânta pasărea pentru a ști câți ani îi va mai dărui Domnul de acum încolo.

- O superstiție mai veche ne spune că în această zi îngerii coboară pentru un moment printre oameni și de aceea este bine să punem o strachină de sare în pragul casei și o alta cu pâine ruptă în bucăți pentru a ospăta și cinsti aceste ființe de lumină și a le invoca în acest fel să treacă pragul casei respective. De asemenea, se mai crede că îngerii vor veghea și păzi casa în care vor găsi aceste merinde.

Foto: Zvonimir Atletic /Shutterstock

- În anumite zone ale țării, atunci când fetele tinere și flăcăii de însurat îi adresau cucului următoarea întrebare, așteptând apoi un semn din partea acestuia: “Cucule voinicule/Câți ani îmi vei da/pân m-oi însura (mărita)?” În cazul în care auzeau cucul cântând imediat după ce au rostit întrebarea, era semn că vor trebui să mai aibă un pic de răbdare. Dacă în schimb cucul tăcea, tinerii înțelegeau că o căsătorie va avea loc cât de curând și se bucurau nespus.

A patra conferință Autentic va avea loc pe 30 mai 2023 5 cadouri pe care i le poți dărui unui bărbat din viața ta Începe distribuția alimentelor de la UE. Cine le poate primi

- Mai mult, în anumite zone ale țării, exista tradiția ca fetele să taie creanga de pe care a cântat cucul de ziua sa și să o așeze în dreptul scăldătoarei astfel încât să fie plăcute și petițe cât mai curând.

- Tradiția spune că este un păcat deosebit de mare să ne certăm în această zi sfântă, iar vorbele pe care le rostim ar trebui să aibă duhul bunătății și al blândetii în ele și să fie folosite pentru a vesti numai de bine. Se crede că cei care se ceartă în această zi vor avea parte de supărări pe tot parcursul anului și vor fi necăjiți de gâlcevi viitoare.

- O altă superstiție ne arată că în această zi este interzis să ieșim din casă cu straie murdare, supărați sau flămânzi, mai ales că în această zi, deși este zi de post, este dezlegare la pește în calendarul creștin ortodox. Trebuie așadar să ne veselim și să ne bucurăm în această zi și să nu lăsăm “să ne spurce cucul” adică să ne întristăm sau să stăm posomorați.

Susține-ți frumusețea din interior! Un mix perfect pentru frumusețea pielii, părului și unghiilor tale ArtGranit redefinește calitatea și designul în domeniul amenajărilor interioare

- A consuma un pic de peste în această zi, chiar și simbolic, dacă nu este tocmai alimentul tău preferat, înseamnă că vei fi ușor tot anul, vioi și agil, și vei avea un an bun și prosper, în care te vei simți ca peștele în apă.

- Pescarii ar trebui să țină și ei cont de o superstiție, aceea de a nu arunca mămăligă în apa în care pescuiesc în această zi căci altfel peștii vor muri.

- În zona Bucovinei, gospodinele nu pun ouă sub cloșcă și nici nu le caută de ouă în ziua de Buna Vestire căci este considerat a fi un gest profan. În cazul în care nu onorezi această zi și nu respecți tradiția, riști ca din ouăle puse sub cloșcă în această zi să iasă pui cu două rânduri de capete și două de picioare. În alte părți ale țării, se consider că ouăle făcute de găini în această zi nu sunt bune pentru a fi consumate.

Premieră medicală: primele intervenții ortopedice de protezare a genunchiului cu proteză 3D personalizată din România Durex România lansează SafeToPlayHub, cea mai mare campanie de educație sexuală de la noi din țară Zalando și Paco Rabanne lansează o colecție capsulă disponibilă exclusiv pe Zalando

- Tot astăzi, se spune că nu este bine să lenevești prea mult în pat și să te trezești prea târziu căci vei fi somnoros pe parcursul întregului an.

- Vremea din ziua de Buna Vestire o prevestește pe cea de Paști. Prin umare, dacă de Buna Vestire va fi călduț și soare, la fel va fi și de Paști.

- În anumite zone ale țării, copacii și livezile se afumă cu cânepă și tamaie în această zi pentru a da roade bogate și sănătoase în toamna care vine.

Foto fr si main: IOSIF CHEZAN /Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri