Îmi spunea doar frânturi, cu jumătate de gură, despre femeile care au trecut prin viața lui. Nu dădea detalii, dar lăsa goluri pe care imaginația mea le umplea singură. Și în fiecare noapte, când mă întorceam cu fața spre perete, trecutul lui prindea viață în mintea mea. Îmi bântuia gândurile, până ajunsesem să mă simt a treia roată într-o poveste în care eu ar fi trebuit să fiu singura.
Este greu să înțelegi de ce iubirea nouă, în loc să te hrănească, îți dă senzația că trăiești cu fantomele altora. Îi vezi reflexele când primește un mesaj și tresare, îi simți ezitarea când îl întrebi ceva simplu, îi surprinzi privirea rătăcind în altă parte, ca și cum o altă femeie încă trăiește în memoria lui. Și ajungi să te întrebi dacă ceea ce ai e real sau doar o cameră secundară în care el a parcat provizoriu, până își termină de procesat trecutul. Îți spui că n-ar trebui să conteze, dar nopțile devin grele, iar tu te întrebi ce are ea și nu ai tu.
Trecutul lui devine o sabie cu două tăișuri. Pe de o parte, te face să vrei să-l salvezi, să fii femeia care vindecă toate rănile. Pe de altă parte, începi să simți că te pierzi pe tine în acest proces. Pentru că nu mai ești tu însăți, ci o variantă ajustată, mereu atentă să nu-i rănești fragilitatea, mereu dispusă să accepți că unele părți din el nu vor fi niciodată ale tale. Și atunci apare întrebarea dureroasă: cât de mult trebuie să plătești tu pentru poveștile care nici măcar nu-ți aparțin?
Adevărul este că bărbatul care nu și-a închis ușile în trecut riscă să transforme orice relație într-un coridor al umbrelor. Tu intri cu speranța unei povești noi, dar găsești tablouri vechi atârnate pe pereți. Iar în acest muzeu, tu ești doar ultima expoziție, dar nu cea principală. Și, oricât ai încerca să luminezi spațiul, umbrele rămân. Pentru că nu tu ești sursa lor.
Citește continuarea pe confesiunileuneifeterele.ro
Încă din copilărie, cuvintele au fost lumea mea. Scriam povești, versuri, jurnale intime. Găseam în scris o modalitate de a mă exprima, de a înțelege lumea din jur și pe mine însămi.
Ca redactor,...
”Nu mă lăsa să mor” - o poveste de ficțiune despre realitatea dureroasă a singurătății, din 5 decembrie în cinematografe
O joacă a unui tânăr român a dus la reinventarea sistemului de returnare a ambalajelor
McHappy Day 2025®: când faptele bune țin familiile împreună
Prelungim termenul de înscriere ca voluntar pentru copiii abandonați. Ultima zi de înscriere: 10 octombrie