IN ACEST ARTICOL:

Ministerul Educației pregătește formarea a peste 18.000 de profesori și specialiști pentru lucrul cu elevii cu cerințe educaționale speciale, alături de camere-resursă pilot în minimum 50 de școli și patru universități partenere selectate până în septembrie.

Ministerul Educației pregătește un proiect amplu prin care peste 18.000 de profesori, directori și alți specialiști din educație vor fi formați pentru lucrul cu elevii cu cerințe educaționale speciale (CES) și/sau dizabilități. Programul, numit „Viitor prin resurse educaționale moderne și incluzive (VREM): profesionalizare pentru o educație incluzivă de calitate”, prevede și operaționalizarea a minimum 50 de camere-resursă în școli, destinate sprijinului educațional și psihopedagogic.

Proiectul va fi finanțat din fonduri europene, cu un buget de aproape 17 milioane de euro, și ar urma să se desfășoare timp de trei ani, în perioada estimată noiembrie 2026 – octombrie 2029, în toate cele 41 de județe și în municipiul București. Măsurile vin în contextul în care numărul copiilor cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă a ajuns la aproape 100.000, aproape dublu față de acum trei ani.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Aproape 44.000 de profesori români vor ieși la pensie în următorii zece ani Ministerul Educației lansează 500 de burse postdoctorale pentru tinerii cercetători Cursuri gratuite de educație media pentru profesori: înscrieri până pe 11 septembrie
Foto:

Un studiu național pentru identificarea nevoilor reale din școli

Înainte de conceperea programelor de formare, Ministerul Educației și partenerii vor realiza un studiu la nivel național, cu date colectate de la minimum 3.000 de respondenți din toate județele implicate — cadre didactice, specialiști, directori și inspectori școlari. Rezultatele vor sta la baza curriculumului de formare, care va avea 50 de ore și va fi organizat în patru module: practici pentru educație incluzivă și prevenirea segregării, evaluare și intervenție timpurie, individualizarea învățării prin practici pedagogice inovative și resurse digitale și tehnologii asistive.

Fiecare modul va fi coordonat de una dintre cele patru universități partenere care vor fi selectate în proiect. Vor fi dezvoltate și minimum șapte instrumente pentru educația incluzivă, printre care grile de evaluare timpurie, modele de adaptare curriculară și resurse digitale pentru învățare individualizată, toate reunite într-un catalog digital pus la dispoziția școlilor.

Manuale noi pentru clasa a IX-a. Corint aduce 23 de titluri adaptate programei actualizate 7 recomandări de cărți scrise de autori români, apărute anul trecut, care au devenit bestseller IQ Digital Summit București 2026: cum pregătește inteligența artificială viitorul educației

Camere-resursă și modele de sprijin testate direct în școli

O componentă centrală a proiectului este pilotarea nivelurilor de sprijin prevăzute de Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, prin utilizarea camerelor-resursă din școli. Vor fi documentate minimum 350 de cazuri de sprijin educațional adaptat, iar echipele implicate vor testa cel puțin cinci modele de intervenție pentru nevoi precum tulburările din spectrul autist, tulburările specifice de învățare, ADHD sau tulburările de comportament.

La finalul pilotării, Ministerul Educației va realiza un raport comparativ privind participarea școlară, progresul elevilor și starea lor de bine, înainte și după intervenție. Concluziile vor fi folosite pentru fundamentarea viitoarelor politici publice și va fi elaborat un ghid pentru replicarea și extinderea acestor servicii integrate în alte școli din țară.

„Școala Siguranței Tedi” pregătește o nouă generație de elevi pentru situații de risc Ministrul Educației clarifică planul „Școala altfel”: orarul rămâne neschimbat, elevii vor face aplicații practice și teste digitale Franța va depuncta greșelile de exprimare la Bacalaureat și Brevet, începând din 2027

Universități partenere și termene pentru implementare

Pentru realizarea proiectului, Ministerul Educației a lansat un concurs prin care vor fi selectate patru universități partenere, fiecare urmând să coordoneze un modul de formare. Instituțiile trebuie să aibă acreditare ARACIS în domenii relevante, precum psihologie sau psihopedagogie specială, și experiență dovedită în proiecte de educație incluzivă. Termenul pentru depunerea scrisorilor de interes este 7 septembrie 2026, ora 15:00.

Printre partenerii proiectului se numără Casele Corpului Didactic din Botoșani, Hunedoara, Dâmbovița și Bistrița-Năsăud, Centrul pentru Formarea Continuă în Limba Maghiară Oradea și CJRAE Brașov. Proiectul mai prevede un ghid de mentorat pentru echipele multidisciplinare, un document de viziune pentru Centrul Național pentru Educație Incluzivă și un ghid de intervenție interinstituțională care să lege ministerul, inspectoratele școlare și unitățile de învățământ.

PISA 2025: rezultate în scădere în Europa, timpul petrecut pe telefon, printre explicațiile invocate de miniștrii educației Bacalaureat 2027: Ministerul Educației propune un calendar mutat mai timpuriu în an Deficitul de profesori la discipline tehnice și reale, explicat de Ministerul Educației

Întrebări frecvente despre Educație Incluzivă

1. Câți profesori vor fi formați prin acest proiect?

Peste 18.000 de profesori, directori și alți specialiști din educație vor participa la programele de formare pentru lucrul cu elevii cu cerințe educaționale speciale.

2. Ce sunt camerele-resursă din școli?

Sunt spații dotate special pentru sprijin educațional și psihopedagogic, unde vor fi testate modele de sprijin pentru elevii cu CES, în minimum 50 de școli din țară.

3. Când va fi selectată universitatea partenere pentru proiect?

Ministerul Educației a stabilit termenul de 7 septembrie 2026, ora 15:00, pentru depunerea scrisorilor de interes din partea universităților care vor coordona modulele de formare.

Foto main: Shutterstock.com

Concurs pentru directori 2026: cum se desfășoară probele de competențe și cea scrisă Cercetătoare de la Universitatea de Vest din Timișoara: manualele românești nu îi pregătesc pe elevi pentru testele PISA Daniel Funeriu: adevărata problemă a meditațiilor nu e transferul de cunoaștere, ci lipsa unui cadru corect

Încă din copilărie, cuvintele au fost lumea mea. Scriam povești, versuri, jurnale intime. Găseam în scris o modalitate de a mă exprima, de a înțelege lumea din jur și pe mine însămi. 

Ca redactor,...

Abonează-te pe

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri