Chiar daca acest minunat organ al nostru este construit sa reziste la un cumul foarte mare de factori de stres, exista momente cand are nevoie de ajutor, are nevoie de pauza, de relaxare si de incarcarea bateriilor.

Dana Tupa (foto), profesor de yoga, afirma ca este deja demonstrat stiintific ca practicarea yoga in mod regulat, cel putin o data pe saptamana, are capacitatea extraordinara de a imbunatati sanatatea emotionala si de scadea raspunsul creierului la factorii de stres.

Cele mai importante beneficii ale practicarii yoga sunt: 1. Creierul este inundat de oxitocina, dopamina, Gaba si serotonina.

Foto: leedsn/Shutterstock

Aceste substante sunt responsabile pentru starea noastra de bine interior, practicarea yoga avand capacitatea de a crestere nivelul de oxitocina si dopamina in corp, mai mult decat alte activitati. “Posturile yoga ajuta cat se poate de concret la cresterea starii noastre de bine, iar un studiu efectuat la Universitatea din Boston arata ca yoga este mai eficient decat plimbatul atunci cand vine vorba de cresterea nivelului Gaba (substanta asociata scaderii anxietatii si inducerii a starii de buna dispozitie), cu peste 30%”, declara profesorul de yoga Dana Tupa.

2. Nivelul cortizonului din corp scade semnificativ.

“Hormonul stresului, asa cum este numit cortizonul, a fost asociat cu o serie de probleme de sanatate, cum ar fi depresia, cresterea in greutate, bolile cardiace sau reducerea densitatii osoase. in trecut, acest hormon era esential pentru supravietuirea speciei, deoarece oamenii vanau si erau expusi in permanenta pericolelor. Daca in trecut, acesti stimuli se refereau strict la factori fizic, in prezent cortizonul creste din cauza factorilor emotionali. Un grad ridicat al cortizonului afecteaza intreg organismul si duce la o imbatranire rapida. Studiile au demonstrat ca yoga poate scadea semnificativ nivelul de cortizol din corp, deoarece, aceasta practica se concentreaza pe relaxare, echilibru mental si spiritual”, afirma specialistul.