Sindromul impostorului este experiența psihologică în care te simți ca un fals sau un impostor, în ciuda oricărui succes autentic pe care l-ai realizat. Poate apărea în contextul muncii, relațiilor, prieteniilor dar și în orice alt context al vieții.
Despre cum recunoști acest tipar psihologic, Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză, afirmă” Imaginează-ți că ai obținut un loc într-o echipă de proiect sau ai primit o promovare la locul de muncă. În loc să te simți mândru și împlinit, te cuprinde o senzație de disconfort și neliniște. Chiar dacă ceilalți îți spun că meriți pe deplin aceste reușite, tu te simți ca și cum ai fi un impostor care a reușit să se strecoare printre ceilalți.
“Am avut noroc. Nu am făcut mare lucru.” Îți sună cunoscut? Pe scurt, acest sindrom se manifestă prin acel sentiment pe care îl ai atunci când simți că nu aparții unui loc sau unei situații, atunci când simți că parcă "nu meriți" sau că nu ți se cuvine ceva, teama de a nu fii "descoperit", teama că ceilalți vor "afla", "ce ești tu cu adevărat", "adevărata" ta față”.
Sindromul impostorului este un fenomen psihologic care a fost descris pentru prima dată în anii 1970 de către psihologi Pauline Clance și Suzanne Imes, care au observat că mulți oameni de succes se simt, în secret, nesiguri în privința capacităților lor.
Studiile ulterioare au confirmat că sindromul impostorului este o problemă reală, care afectează o gamă largă de persoane, indiferent de statutul socio-economic sau realizările profesionale. Este adesea asociat cu perfecționismul și autodisciplina excesivă și poate avea un impact negativ asupra stimei de sine și bunăstării mentale.
Cum recunoști Sindromul Impostorului?
“Sindromul impostorului nu are o încadrare clinică, ci este un tipar psihologic, care însă poate avea un impact semnificativ asupra stimei de sine și bunăstării mentale. Este important să recunoaștem și să conștientizăm aceste simptome pentru a putea să ne gestionăm mai bine sentimentele și să ne depășim fricile și îndoielile. Prin acceptarea și îmbrățișarea propriei noastre valori și realizări, putem învinge sindromul impostorului și să ne trăim viața cu încredere și autenticitate” recomandă specialistul.
Eugen Popa este trainer, preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză. De-a lungul carierei s-a specializat atât în metode de terapie și dezvoltare personală Occidentale, (Hipnoză, NLP, Mindset, Habits, Psihologie Pozitivă) cât și Orientale (Meditație, Yoga, Spiritualitate). Studiile sale l-au purtat pe trei continente, în Europa, Asia și Statele Unite, iar până în prezent a susţinut conferinţe, traininguri şi workshop-uri în Thailanda, Statele Unite ale Americii, Brazilia, Turcia, Grecia, Anglia, Germania.
Foto fr si main: Vitalii Vodolazskyi /Shutterstock