Omul are nevoie de o poveste pentru a învăța să își trăiască viața… Psiholog Constantin Cornea

“De mic am fost melancolic și retras. Nu eram cum sunt ceilalți copii, doritori să iasă afară la joacă. Preferam să stau în casă și să îmi fac de lucru cu jucăriile pe care le aveam. Ai mei au tot încercat să mă ducă la diferite sporturi. Le începeam, însă nu mă duceam la niciunul cu drag și, mai devreme sau mai târziu, ajungeam să renunț.

Prima relație sentimentală am început-o târziu, pe la 21 de ani, fără să fiu eu cel care a făcut vreun gest. Pur și simplu ea a intrat în viața mea și așa am ajuns să fim împreună. Ani în șir, a încercat să mă schimbe, să mergem în diferite locuri, să ne întâlnim cu alți oameni. Mergeam de voie de nevoie, dar nu simțeam că îmi face plăcere.

În fond, ea a fost cea care m-a trimis la tine, cumva exasperată de melancolia me, care, de la o vreme, tindea să se însoțească și de un alcoolism cronic. Mai mult decât atât, nu mai ieșeam din casă deloc. Mă duceam doar la serviciu gândindu-mă dacă nu cumva o există vreo modalitate de a mă pensiona pe caz de boală, să pot sta mereu doar acasă.

Discutând în terapie, am înțeles că imitam cumva comportamentul mamei mele și mă lăsăm pradă unei depresii înecate în alcool. Asta m-a cam speriat. Eu doar mă gândeam că sunt un tip retras, că depresia și alcoolimsul sunt însă cu totul altceva.

Am început să caut care sunt de fapt lucrurile care îmi plac. Mă mai gândisem până la discuțiile cu tine la asta, dar nu am făcut-o niciodată la modul serios. În același timp, mi-am asumat alcoolismul, hotărându-mă să renunț total la băutură.

În primele săptămâni, în lipsa alcoolului am reușit să mai slăbesc, eram cumva și foarte aproape de obezitate. Calitatea somnului a crescut, iar din perspectivă sexuală, lucrurile mergeau și ele înspre mai bine.