Viața lui sentimentală și modul în care se va exprima din perspectiva afectivă vor avea de suferit, ceea ce îi va putea accentua problemele de fond,pentru că nu va înțelege de ce nu este iubit așa cum își dorește el/ea, explică psihoterapeutul Constantin Cornea.
Specialistul exemplifică formele de traumă care pot să marcheze copilăria unui individ. Experiențele negative din copilărie reprezintă evenimente traumatice sau stresante la care copilul este supus. Cu cât incidența unor astfel de evenimente traumatice în viața unui copil este mai mare, cu atât acestea vor avea repercursiuni mai mari asupra vieții lor, la vârsta adultă. Exemple de astfel de evenimente pot fi:
Există un studiu referitor la ACEs (n.r. în eng. adverse childhood experiences), efectuat în SUA de Divizia de prevenire a violenței și de Centrele pentru prevenire a bolilor între 1995 și 1997 la care au participat peste 17.000 de persoane. Rezultatele au fost următoarele: 28% au raportat abuzuri fizice, 21% au raportat abuzuri sexuale iar procente importante dintre participant au declarant că au avut probleme datorită divorțului părinților sau că au fost afectați de consumul exagerat de alcool al acestora. Tot în cadrul acestui grup, 40% s-au regăsit în două sau mai multe elemente ACE și 12,5% s-au regăsit în patru sau mai multe elemente ACE.
Foto: Kiselev Andrey Valerevich /Shutterstock
Cercetătorii au descoperit faptul că participanții ce au avut un scor mai mare ACE, au dezvoltat o seamă întreagă de afecțiuni medicale, au avut probleme de integrare socială, dar și tulburări de comportament sau comportamente adictive.
De asemeanea au mai remarcat faptul că, începând din copilărie sau pe timpul adolescenței, copilul poate dezvolta o sumă întreagă de mecanisme cum ar fi utilizarea substanțelor interzise sau auto-vătămarea, atrage atenția specialistul Constantin Cornea.
Astfel au putut concluziona că evenimentele traumatice din copilărie pot influența în mod negativ neurodezvoltarea lor, funcționarea cognitivă a copilului dar și capacitatea lui de a face față emoțiilor negative. Mai mult decât atât, un copil care a suferit experiențe traumatice poate avea un risc de suicid de 2 până la 5 ori mai mare, pe tot parcursul vieții, față de un copil care nu a avut astfel de experite.
Din perspectiva psihologică, evenimentele traumatice din copilărie pot influența în mod negativ creșterea și dezvoltarea lui din mai multe perspective.
Ce impact are trauma suferită în copilărie asupra vieții unui adult?Elementele importante ce pot suferi transformări dramatice sunt urmatoarele:
Concluzie. Un copil ce a trecut prin traume majore în copilărie, va putea suferi din cauza acestora toată viața. Aceste traume îi pot influența viitorul și alegerile pe care le va face. Viața lui sentimentală și modul în care se va exprima din perspectiva afectivă vor avea de suferit, ceea ce îi va putea accentua problemele de fond, pentru că nu va înțelege de ce nu este iubit așa cum își dorește el/ea. Deasemenea relațiile sociale se vor întreține cu greutate tocmai datorită faptului că nu va ști cum să se comporte cu ceilalți într-un mod corect.
Soluție. Soluția o reprezintă doar specialistul psihoterapeut care îl poate ajuta să se descopere și să își depășească traumele. Astfel se va putea bucura de viață, pentru a-și putea construi o familie care să aibă la bază sentimente de iubire și afecțiune. Deasemenea poate descoperi cum își va putea construi o carieră dar și care sunt elementele ce îl pot ajuta să își dezvolte relații sociale sincere, oneste ce îl pot ajuta să se simtă împlinit.
* Un articol oferit de Constantin Cornea, psihoterapeut la Clinica Psievolution.
* Mai multe articole de același autor: https://psihologconstantincornea.ro/
Foto homepage: Mangostock /Shutterstock