Ne atașăm de persoane, locuri, identități, gânduri, credințe și suferim atunci când în viața noastră apare ceva care interferează cu acestea. Îi tratăm pe ceilalți ca pe niște dușmani pentru că sau atunci când îi percepem ca fiind diferiți de noi. Uităm că, de fapt, suntem conectați și că, atunci când plecăm de pe acest pământ, nu luăm nimic cu noi în afara amintirilor noastre.

In cartea sa, "Cele Cinci Nivele ale Atașamenului", Don Miguel Ruiz Jr. vorbește despre felul în care atașamentele noastre ne șlefuiesc acțiunile și deciziile și șlefuiesc realitatea vieții de zi cu zi. Acesta este nivelul la care oamenii își pierd omenie iar calea de a ieși din această stare este de a-și regăsi iubirea și respectul față de sine și de ceilalți.

Atașamentele cele mai puternice se regăsesc la nivelul cinci al atașamentului, reprezentat de fanatism. Din fericire, din ce în ce mai puțini oameni își trăiesc viața la acest nivel sau dacă o fac, durează puțin. La acest nivel, oamenii sunt capabili să ucidă în numele unei idei sau a unei credințe.

Cel de-al patrulea nivel este internalizarea. Este unul dintre nivelurile des întâlnite printre oameni, la fel ca și cel de-al treilea. La nivelul patru, atașamentele ne creează identitatea iar aceasta devine modelul pe baza căruia ne acceptăm pe noi înșine. Distorsionăm realitatea pentru a o face să se potrivească credințelor pe care le avem în mintea subconștientă. Acesta este nivelul la care nutrim prea puțin respect față de noi și de ceilalți și experimentăm iubirea condiționată.

Cel de-al treilea nivel este identificarea. La acest nivel de atașament, identitatea noastră este foart importantă pentru noi și avem nevoie de consens și validare externă. De asemenea, ne identificăm cu masca pe care ne-am creat-o pentru a fi acceptate în lume și ne judecăm aspru atunci   când acțiunile noastre nu îi corespund.

Cel de-al doilea nivel al atașamentului este preferința. La acest nivel, atașamentele sunt slabe și se manifestă sub forma unor preferințe la care putem renunța ușor.

La primul nivel al atașamentului nu există atașamente. Sinele nostrum authentic se exprimă și totul în  viața noastră este curgere și armonie.

Partea bună este că în orice moment avem puterea de a ne conștientiza atașamentele și a le eliberea până când ajungem la nivelul unu, acela în care nu mai avem nici un atașament.

* Un articol de Andreea Billig, autoare a best-seller-ului "I Choose Love: Overcome Your Fears To Attract The Life You Want"

Foto fr si main: By Lightspring /Shutterstock