Ai devenit părinte și te intrebi când ar trebui sa vii cu cel mic la un control stomatologic?

Asociația Americană de Stomatologie recomandă vizita la stomatolog până la vârsta de un an. Primele vizite sunt pentru a ne împrieteni, pentru a se acomoda cu tot ceea ce presupune mediul dintr-un cabinet, unde totul trebuie să fie mai mult o joacă pentru copil.

Nu este recomandat sa așteptați momentul când copilul tău acuză durere!

Orice părinte care procedează astfel face o mare greșeală. Copilul va fi  înspăimântat și va asocia vizita la medicul stomatolog cu ceva traumatizant. De asemenea,  nu uitați că ceea ce ar trebui sa faceți înainte sa veniți cu el la stomatolog,  este sa îl pregătiți, sa ii povestiți, eventual sa îi arătați animații despre ce se întâmplă la stomatolog. Există nenumărate desene animate pe această temă. Evitați să vorbiți de față cu cel mic despre eventualele traume pe care le aveți dvs.,  sau să îl amenințați cu vizita la stomatolog dacă nu este ascultător.

Ce se întâmplă la prima vizită?

După cum am spus, ne jucăm și ne împrietenim. Îi  vom prezenta scaunul care decolează, trusa de consultație, pe frații Setilă,  adică aspiratoarele, învățam părinții cum sa îi spele pe dinți și ce trebuie să urmărească la cei mici. Aruncăm o privire și la dințișori ca nu cumva să își fi făcut apariția o carie.

 

Este  greșit să gândiți că odată cariați dinții de lapte vor fi schimbați și totul va fi bine!

 Evident, aceștia se pot  caria neașteptat de repede, mai ales dacă obiceiurile alimentare sunt unele mai puțin bune- cum ar fi calmarea copilului înainte de somn cu biberonul cu lapte sau lichidele îndulcite- de evitat pe cât posibil mai ales după vârsta de un an, pentru că poate provoca caria de biberon! Iar în ceea ce privește faptul că oricum își va schimba dinții, de ținut minte ca cei de lapte au și rolul de a menține spațiul necesar erupției dinților permanenți! În concluzie, dacă un dinte de lapte este extras mai devreme, cei definitivi vor erupe în poziție incorectă, ceea ce va duce la necesitatea unui aparat ortodontic(dentar) în adolescență.

https://newdental.ro/