Pe de altă parte, în cazul unui simplu episod de deprimare, precum depresia sezonieră, anumite metode naturale îți pot fi de ajutor. Iată mai jos câteva idei pentru a combate astfel de stări.
Simptomele depresieiUnele persoane sunt mai predispuse depresiei decât altele. Motivele sunt numeroase și variază de la factori ereditari, ca deficiența neurotransmițătorilor responsabili de buna dispoziție, la incapacitatea organismului de a metaboliza vitaminele B și D, esențiale pentru moralul nostru. Alimentația dezechilibrată, ce afectează capacitatea de a produce sau regla hormonii care controlează starea psihică, este un alt factor. Astfel, persoanele în vârstă, cele care fumează ori consumă alcool în exces și cele care suferă de stres cronic se numără printre posibilii pacienți suferind de această afecțiune, pentru că, da, depresia este o boală. Specialiștii clasifică depresia în mai multe tipuri, pornind de la formele ușoare, episodice, care pot dura una-două săptămâni, la cele severe, care țin mai mult și afectează viața cotidiană în cele mai intime circumstanțe, unele persoane nefiind în stare nici să se hrănească. Indiferent de nivelul ei, depresia are printre simptome iritabilitatea, o stare psihică proastă, libidou scăzut și lipsă de energie chiar și pentru activitățile preferate.
În cazurile severe, cel mai probabil medicul specialist va prescrie un tratament medicamentos specific, în lipsa acestuia depresia putând să se înrăutățească. Dar, pentru cazurile ușoare ori moderate, folosirea de antidepresive naturale poate fi mai utilă. Motivul este acela că antidepresivele și anxioliticele folosite în tratarea depresiei au numeroase efecte secundare, inclusiv tulburări psihice, sexuale, și pot da dependență. Fitoterapia este o soluție naturală pe care o poți folosi în caz de depresie ușoară ori moderată:
Suplimentele alimentare adaptate te pot ajuta la restabilirea mijloacelor fiziologice ale creierului pentru a lupta în mod natural cu depresia ușoară. Este însă bine să ceri sfatul unui specialist atunci când folosești tratamente din plante, pentru stabilirea dozajului și o evaluare a eventualelor efecte secundare.
Sursa foto: Juta /Shutterstock