Este o lună nouă care are loc (deloc întâmplător) la 1 grad și 22 de minute chiar în semnul Peștilor, ultimul semn al zodiacului, o zodie mutabilă de apă profund spirituală și creativă, în conexiune cu abisurile sufletești ale omului, cu mentalul conștient, inconștient și subtilul, o zodie deopotrivă plină de magie, dar bine ancorată și în material, secretoasă și misterioasă, dar și expansivă, o zodie plină de suflet, empatie, compasiune pentru semenii săi, dar și de bucurie și profunzime.  

Această lună nouă în Pești are un potențial vindecător extraordinar, dar și un potențial al minunilor și semnelor divine pentru care am face bine să ne deschidem ochii sufletului în perioada care o precede și îi urmează (de obicei, influența unei Luni Noi durează până la 2 săptămâni). Este foarte posibil ca bariera dintre cele două lumi, cea vizibilă și cea invizibil să se deschidă ocazional și universul să lucreze mai ales prin oameni, printr-un gest sau o acțiune efectuată (de recunoștință, de bunatatate, de compasiune, de ajutor, de iubire sau chiar de credință etc) la timpul și momentul potrivit mai ales că această lunatie creează o conjuncție și cu Saturn în Vărsător (la 4 grade depărtare de Luna Nouă în Pești), o zodie profund umanitariană, pentru care contează starea generală de bine a comunității, a omenirii în totalitatea sa.

Mesajul acestor conjucturi astrale este unul al încercărilor și responsabilizării (poate chiar forțate), al reprioritizării, dar și al speranței, al unor bucurii sau oportunități fabuloase și neașteptate, al apariției unor coincidențe aproape miraculoase în viața unora dintre noi. Vorbim despre un echilibru subtil în această perioadă între A FACE BINELE și A PRIMI BINELE în viețile noastre, poate chiar despre binefaceri și binecuvântari frumoase, despre unele acceptări, împăcări, iertari și vindecări.

 În timp ce Saturn ne face să nu uităm de responsabilitățile noastre, Jupiter și Neptun (ambele plasate chiar în zodia lor reprezentativă) vorbește despre momente de adevărată inspirație. De data aceasta, Neptun, planeta iluziilor, aduce o claritate mentală extraordinară, poate chiar dincolo de simțurile noastre de percepție. El ne provoacă ca de data aceasta să lăsăm visarea și reactivitatea deoparte și să îmbrățișăm proactivitatea și pozitivitatea chiar și atunci când avem de depășit anumite teste și încercări neașteptate ale vieții.

Să rămânem așadar ancorați în realitate, lucizi, alerți și imposibil de manipulat de către alții, dar în același timp să îndrăznim să visăm măreț, să visăm de bine... Să nu lăsăm nicio secundă să treacă în această perioadă fără ca noi să punem capul pe pernă bucuroși că am făcut un bine, fie el și a transmite un gând pozitiv de pace și de iubire către cineva sau un ceva anume… acesta este unul din mesajele principale ale astrelor în perioada următoare.  

Conform https://cafeastrology.com, zodiile asupra cărora fenomenul de Lună Nouă în Pești va avea cea mai puternică influență vor fi acelea care au planete personale sau aspecte aflate între 0-5 grade în semnele mutabile (Gemeni, Fecioară, Săgetător, Pești) sau la 27-30 de grade în semnele fixe precum Taur, Leu, Scorpion și Vărsător.

Energia Peștilor ne va impulsiona să ne asumăm angajamentul mai asiduu față de anumite visuri și dorințe personale, să avem credință și încredere că putem muta munții în direcția lor dacă ne dorim, să ne asumăm anumite riscuri atunci când o cere situația și să facem acel salt în necunoscut cu curaj și simțul responsabilității, să fim mai flexibili pentru a plonja mai liberi în ape mai adânci, să ne acceptăm pe noi înșine așa cum suntem, dar și să manifestăm mai multă toleranță și înțelegere față de ceilalți.

De asemenea această Lună Nouă în Pești ne cere și mai multă iubire de sine, ne cere să nu uităm de noi, să ne oferim timp și spațiu și bunăvoință pentru regenerare și refacere, pentru odihnă, pentru a ne încarca bateriile și a ne deconecta, măcar ocazional, de tot ceea ce este apăsător și greu de dus.

Luna Nouă în Pești aduce și momente de pură inspirație sau de revelație, putem găsi soluții și idei geniale pe care le putem implementa în perioada următoare de timp într-un proiect, o nouă afacere, o schimbare esențială în viața noastră, putem primi un răspuns îndelung așteptat sau un semn că da, trebuie să mergem înainte pe drumul pe care l-am ales. La fel de posibil este ca această Lună Nouă în Pești să ne pună față în față cu unele dintre fricile, dubiile sau îngrijorările noastre tocmai pentru a le conștientiza și transforma în energie pozitivă și constructivă.

“Lunile noi sunt despre noi începuturi, însă a visa un astfel de lucru este inferior față de a-l manifesta. Saturn (realitatea) este chiar acolo, sugerând puternic că îl poți face să se întâmple. Această Lună Nouă nu creează aspecte dificile. De fapt, există doar un careu pe cer în această zi, Mercur cu Uranus, ceea ce adesea semnifică genialitate. Planificați (Saturn) ca să fiți inspirați (Pești)”, ne sfătuiesc astrologii de la https://www.elsaelsa.com.

 

Foto fr si main: Tithi Luadthong /Shutterstock