Comunicat de presa

Uiorul nu merge de multe ori la apa, asa cum nici sexul neprotejat nu merge de multe ori fara ca partenerii sa reuseasca sa evite o sarcina nedorita. Noi am spune ca nu merge niciodata.

Si totusi, romancele aleg sa duca ulciorul de mai multe ori la apa, 59% dintre acestea spunand ca prefera sa-si asume un risc cand vine vorba de protectie decat sa foloseasca metode hormonale.

Prin urmare, Romania ocupa locul 3 in Europa la capitolul relatii sexuale neprotejate pe parcursul unui an, cu o medie de 38 de astfel de contacte anual, conform cercetarii Emergency Contraception Study*. Romania este si in top 3 in randul statelor UE in ceea ce priveste mortalitatea materna, cu 14,4 decese inregistrate in randul mamelor la 100.000 de nascuti vii in anul 2015, conform unui studiu recent**.

Mai mult, 1 din 10 mame din Romania este minora, insumand 90.000 de adolescente care au nascut in perioada 2009-2012.

In acest context, cu ocazia Zilei Mondiale a Contraceptiei (26 septembrie), specialistii campaniei Planifica Neprevazutul revin cu mesajul ca orice contact sexual neprotejat poate duce la o sarcina nedorita.
Metode de contraceptie preferate de romance

Potrivit studiului, 22% dintre romance opteaza pentru metoda calendarului si a retragerii ca masuri de protectie, desi acestea sunt cele mai riscante, cu o rata de esec de 1 la 4 cazuri. 43% dintre femei aleg aceste masuri de contraceptie pentru ca nu presupun costuri, pe cand 47% le prefera pentru ca nu necesita vizita la medic.

Pentru aceste cazuri exista, desigur, si influenta partenerului, 12% dintre femei spunand ca aleg aceste metode tocmai pentru ca asa prefera partenerul lor de viata.

Desi metoda de contraceptie preferata a romancelor este prezervativul, cu un rezultat de 31% femei care prefera aceasta metoda, tot el este si unul dintre principalele motive pentru care femeile au apelat la pilula de a doua zi. Mai exact, 36% dintre romance au luat pilula de a doua zi pentru ca prezervativul a esuat ca metoda de contraceptie: fie a alunecat, fie s-a spart.


Contraceptia = viata sexuala sanatoasa si frumoasa

”Rezultatele din Emergency Contraception Study au aratat ca pentru 96% dintre femeile din Romania, viata sexuala satisfacatoare este importanta. De aceea, am vrut sa va reamintim urmatorul lucru: contraceptia trebuie sa fie o prioritate nu doar de Ziua Mondiala a Contraceptiei, ci in fiecare zi. Asta pentru ca sexul protejat inseamna o mai mare relaxare in cuplu si incredere pentru parteneri, ceea ce asigura o viata sexuala sanatoasa si frumoasa”, sustine specialistul campaniei Planifica Neprevazutul, dr. Mirela Popa.

Pe www.planificaneprevazutul.ro sarbatorim in fiecare zi Ziua Mondiala a Contraceptiei prin informatii si articole dedicate tuturor celor care vor o viata sexuala sanatoasa. Mai mult, oricine are intrebari si curiozitati in ceea ce priveste viata sexuala si contraceptia poate scrie la doctorul@planificaneprevazutul.ro, sectiune prin care specialistii campaniei au raspuns pana in prezent la 7200 de mesaje.

*'Emergency Contraception Study', studiu efectuat de compania globala de cercetare Millward Brown cu sprijinul Gedeon-Richter Plc., a inclus si un esantion de peste 500 de romance cu varsta cuprinsa intre 16-49 ani, care au raspuns intrebarilor pe tema obiceiurilor de utilizare si a atitudinilor cu privire atat la metodele contraceptive in general, cat si la contraceptia de urgenta. Intervalul de confidenta 95% — marja de eroare 5%.

** studiu efectuat de Fundatia World Vision Romania in 2016