Aceasta este o relatare adevarata, postata de catre Lucian D. Iuga pe contul sau de Facebook. El povesteste intalnirea cu Samuel, un om al strazii din Bucuresti si ce s-a intamplat atunci cand a decis sa isi deschida inima fata de acest om…
In timp ce coboram intr-o seara la metrou C. Georgian, am trecut pe linga un om al strazii ghemuit intr-un colt, pe trepte linga usa de la intrare. Gindindu-ma ca n-am ce sa ii ofer, portofelul aproape gol, mincare la mine nu aveam, am mers mai departe. Mi-am amintit ca am o prietena Elena la asistenta sociala. M-am intors din drum, l-am intrebat daca are nevoie de ceva, sa doarma, sa manince. A zis ca are unde sa doarma la caldura, (mai apoi am aflat de ce evita oamenii strazii adaposturile) dar ca ar vrea sa manince ceva cald daca se poate. Am sunat, i-am zis unde se afla - Samuel il cheama - si i-am spus si lui ca o sa vina cineva de la asistenta sociala sa ii aduca mincare.
Trecind mai des prin zona, l-am mai vazut pe Samuel, l-am intrebat daca au venit atunci cei de la asistenta sociala, am aflat coincidenta, chiar o stia pe ‘d-na Elena’ de la Samu Social (alta coincidenta de nume), zicea ca e sufletista. I-am dat un pachet de mincare trimis de Otilia, prietena la care venisem in vizita, dupa care am plecat.
Atunci mi-am dat seama de un lucru
Atunci mi-am dat seama de un lucru, care m-a pus pe ginduri: ...de fiecare data cind ma intilneam cu el, sau ii dadeam ceva de mincare, o faceam rapid, schimbam doua vorbe si atit. As fi putut sa las sa treaca gindul asta al retinerii mele, dar stiind cit de importante sunt astfel de “indicii’, am zabovit putin asupra lui. Ce a urmat a fost sa vad mai clar acea RETINERE pe care o aveam in a interactiona cu astfel de persoane, cu oamenii strazii. M-am decis sa dau curs propriei provocari si am stat de vorba cu Samuel.
Nu era frig, am stat pe banca amindoi la povesti. Ii plac zilele blinde de iarna. Mi-a povestit putin despre viata lui, cum a ajuns in strada, stateau 4 intr-un apartament de la ICRAL in zona Republica, neplatind cheltuielile, fiind chiriasi ca tot romanu’ pe vremea aceea, au fost dati afara. Treptat fratii s-au risipit in 4 zari. Nu mai stie nimic de sora plecata in Grecia si fratele in Germania. De prin 89’ sta in strada, lumea din cartier il cunoaste, unii ii dau de mincare, insa foarte putini stau de vorba cu el. Are o mare nevoie de comunicare. Ma intreaba cind mai trec sa stam de vorba, iar cind ma opresc din vorbit imi spune: “si ce mai zici? ”
Oamenii cauta scuze pentru a merge mai departe...
Am vorbit cu Otilia de retinerea avuta si a recunoscut-o si ea. I-a mai dus mincare si au stat de vorba. Ea e o persoana afectuoasa, l-a mingiiat pe fata, Samuel s-a bucurat exact ca un copil, savurind gestul, si i-a furat un pupat de mina care a surprins-o si emotionat-o.
Cind eram pe banca cu el, am scos borcanul de zacusca din sacosa, sa il vada lumea poate asa ii dau si altii. Samuel zice “ Nu, baga-l la loc ca daca vede lumea ca am, nu-mi mai da” M-a facut sa rid, avea dreptate, vorbea din experienta.“ Am tinut odata o bucata de piine pe banca si nu am primit nimic toata ziua”, si asa e, oamenii cauta scuze pentru a merge mai departe, la fel faceam si eu.
Zic, ‘hai sa iti scriu pe un carton un mesaj, sa il scoti cind nu ai ce sa mananci’. “Mincare” un singur cuvint, ma gindesc eu, el zice „sunt amarit, va rog ajutati-ma” ....., zic – „Prea multe cuvinte”, atunci el spune “MI-E FOAME” ,- “DA DA!” am exclamat ai dreptate, asta e cel mai bun mesaj,”mi-e foame”, rideam amindoi, i-am zis, ‘te pricepi ’ . ..’pai nu sunt prost eu, nu ma cunosti matale’ . In final mesajul compus impreuna a fost:“MI-E FOAME, MULTUMESC ! “.
M-am dus la Otilia, am scris mesajul, mi-am facut si eu citeva poze cu cartonul, ca cine stie, poate o sa am nevoie…
~Ce simteam stind de vorba cu Samuel, era o ILUZIE CARE ISI PIERDEA EFECTUL. Acea retinere, convingere ca e suficient ca ii dau mincare, si ca nici n-am avea ce povesti, aceasta convingere era o iluzie. Odata depasita, constat ce usor e sa te porti FIRESC.