1. Strategia distragerii atentiei

Elementul cheie al controlului social este strategia distragerii atentiei publicului de la subiecte importante, schimbarile fiind dictate de catre elitele politice sau economice, prin tehnica inundarii cu distractii continue si informatii nesemnificative. „Tine atentia publicului departe de adevaratele probleme sociale, si tine-l pe public capturat de subiecte neimportante. Tine-i pe oameni ocupati, ocupati, ocupati, fara a avea timp sa gandeasca – inapoi la ferma si la celelalte animale (n.r. aluzie la orwell – ferma animalelor)”


2. Strategia de a crea probleme, pentru a oferi solutia
 

Aceasta metoda mai este denumita „problema-reactie-solutie”. Astfel, media creeaza o problema, o „situatie”, pentru a obtine o reactie din partea publicului, de dinainte stabilita ca fiind cea acceptata. De exemplu dezvoltarea intentionata a violentei urbane sau organizarea de atentate sangeroase, pentru ca publicul sa ceara legi represive, in detrimentul libertatii.


3. Strategia graduala

Ca sa ii faci sa accepte o masura inacceptabila, este de ajuns ca aceasta masura sa fie aplicata in mod progresiv. In acest mod sunt impuse conditii sociale si economice noi; ne obliga sa trecem treptat, pe parcursul mai multor ani, de la o stare de fapt, la o alta. In acest mod au fost impuse masuri socioeconomice radicale, intre anii 1980-1990 (n.r. cu referire la SUA): statul minimal, privatizare, precaritate. Astfel de schimbari nu ar fi putut avea loc dintr-o data.

4. Strategia amanarii

O alta modalitate prin care elitele pot sa impuna o decizie nepopulara este aceea de a o prezenta ca „dureroasa dar necesara”, pentru a obtine acceptul publicului in acest moment si pentru a o implementa pe viitor. Este mai usor sa accepti un sacrificiu viitor decat un sacrificiu imediat. In primul rand pentru ca efortul nu este folosit imediat. Mai apoi pentru ca masele au mereu tendinta de a crede, in mod naiv ca „maine lucrurile vor sta mai bine” si ca sacrificiul cerut poate fi ocolit. Aceasta strategie ii da publicului mai mult timp de a se obisnui cu ideea unei schimbari si de a o accepta cu resemnare, atunci cand timpul implementarii chiar vine.