Este considerata o afectiune complexa, cronica, frecventa (a doua boala intalnita de medicul reumatolog dupa boala artrozica), motiv pentru care se bucura de un interes crescand. Afecteaza preponderent femeile, varful de aparitie fiind la 30 - 50 de ani, cu implicatii sociale si familiale importante.
Ceea ce se poate spune cu siguranta este ca pacientii cu fibromialgie sunt mai sensibili la durere decat altii. Prin intermediul studiilor s-a mai constatat ca fibromialgia este frecventa in randul membrilor unei familii, avand o componenta ereditara, si afecteaza cu precadere persoanele anxioase sau depresive.
Siptomele asociate cu fibromialgia:
- Durerea matinala difuza, mai accentuata la trezire si dupa perioade de repaus prelungit intr-o anumita pozitie;
- Cefalee, uneori cu caracter migrenos, datorata de obicei durerilor muschilor gatului sau umerilor;
- Tulburari de somn, cu dificultati la adormire si mentinerea somnului;
- Tulburari de concentrare, tulburari de memorie, senzatia de a fi depasit cand persoana este angajata in multiple activitati;
- Tulburari gastrointestinale - dureri abdominale, greata, balonare, constipatie sau diaree (sindromul de intestin iritabil prezent in peste 50% din cazuri);