Lupta cu infertilitatea este grea. Este dureroasă, extrem de stresantă și de multe ori de lungă durată. Dar ce este cel mai important în tot acest proces? Să iți atingi scopul, indiferent cât de greu va fi drumul până acolo.

Există șanse să învingi infertilitatea

Medicul ginecolog George Vasilescu, de la Ensana Health Spa Hotels din Sovata ne oferă mai multe informații pe această temă:

“Un cuplu cu viață intimă regulată, care nu obține o sarcină după un an de încercări, poate fi încadrat ca infertil. Lipsa obținerii unei sarcini se poate datora unor probleme masculine, feminine sau mixte. De regulă, după sfaturi și tratamente specifice, cuplul obține o sarcină, în acest caz diagnosticul inițial devenind hipofertilitate. Nuanțarea trebuie să fie clară: infertilitatea se poate exprima numai atunci când cauzele ce o produc sunt clare, ușor de pus în evidență și ireversibile”, explică medicul specialist.

Infertilitatea este o afecțiune diagnosticată de multe ori greșit sau greu de depist

Cum iți poți da seama că ai probleme de fertilitate? Există simptome la care trebuie să fii  atentă? “De regulă, cel mai evident “semn” îl reprezintă lipsa instalării stării de graviditate. Pe lângă acest aspect, putem să amintim și prezența unor simptome sau semne care pot fi asociate cu infertilitatea precum neregularitățile menstruale. Inflamațiile sau infecțiile vaginale ar trebui să dea și ele de gândit, pentru că pot reprezenta o cauză de infertilitate.” spune dr. Vasilescu.

Este adevărat că problemele de infertilitate se moștenesc?

“Mai exact greutatea cu care se obține o sarcină poate fi moștenită, dar acest lucru este inconstant. Se pot moșteni anumite afecțiuni cromozomiale, care pot interfera cu procesul de obținere a unei sarcini sau se pot întâlni afecțiuni comune mamă – fiică, cum ar fi fibroamele uterine, cauza de infertilitate dacă mărimea și/sau poziționarea lor afectează implantarea,” precizează medicul ginecolog.

Stresul și oboseala psihică au o influență negativă

“Deși pare ceva mai greu de crezut, stresul s-a dovedit a juca un rol foarte important în infertilitate. Fazele avansate de oboseală, cu simptome specifice pot împiedica atât fertilizarea ovocitului cât și embrio-implantarea, fie că vorbim de sarcini pe cale naturală sau FIV.