Nu amânați evaluarea anuală a sănătății, dacă nu ați reușit să o faceți deja în 2019. Este sfatul tuturor medicilor către orice persoană precupată de menținerea unei stări de bine pe termen lung. Testările anuale sunt o bună ocazie pentru a evalua starea diverselor organe și sisteme din organism. Programele actuale de analize și investigații, disponibile în anumite clinici precum Onco Card din Brașov, sunt concepute astfel încât să țină cont de vârstă, sex și factorii de risc pentru diverse boli precum moștenirea genetică, fumatul sau excesul ponderal.

La ora actuală, medicina pune accent deosebit pe prevenție și depistare precoce. Iar pachetele de teste anuale susțin aceste principii pentru că pot pune în evidență boli grave la debut, cu șanse maxime de vindecare.

“În cazul bărbaților, la grupa de vârstă 20-30 de ani, pachetul de screening include o consultație de medicină internă, o ecografie abdominală, una tiroidiană și setul de bază de analize de sânge. În intervalul 30-40 de ani, se adaugă consultul cardiologic și EKG-ul, apoi în intervalul 40-50 de ani, se adaugă consultul gastroenterologic și markerii tumorali pentru prostată (testul PSA). În funcție de situație, la indicația medicului specialist, se mai pot face un CT sau o colonoscopie virtuală. După vârsta de 50 de ani, colonoscopia devine obligatorie, iar la indicație medicului specialist, se pot face și alte teste precum endoscopia, markerii hepatici sau testul de efort”, completează specialistul recomandările în privința bărbaților.

Testele și analizele trebuie făcute și după 60 de ani, mai ales că înaintarea în vârstă este asociată cu un risc crescut de cancer, boli cardiovasculare și diabet. În momentul în care anumite teste au valori modificate, medicii pot recomanda investigații suplimentare.

“Datorită prevenției, am ajuns să depistăm și cancere la debut, chiar în lipsa unor simptome. Cu cât stadiul este mai mic, cu atât mai bune sunt șansele de supraviețuire pe termen lung. În stadiul 1, 2, putem avea o speranță de viață la 5 ani de chiar 95 la sută în multe din cancere. Din analizele propuse în pachetele de screening, hemoleucograma ne poate orienta spre o eventuală anemie sau chiar o leucemie, dacă există valori modificate ale leucocitelor. Modificarea transaminazelor ne poate orienta către o posibilă afecțiune hepatică. Ureea și creatinina modificate ne pot orienta către o posibilă afecțiune renală. Testul hemocult pozitiv, acea sângerare neobservabilă cu ochiul liber prezentă în scaun, corelat cu tulburările de tranzit intestinal, poate semnala o suferință digestivă care trebuie investigată și diagnosticată printr-o colonoscopie virtuală, de exemplu. În plus, prezența Helicobacter Pylori în scaun trebuie urmată de tratament pentru că, în timp, infecția e un factor de risc pentru cancerul gastric”, avertizează medicul Delia Grecu.

Există anumite categorii de persoane care ar trebui să fie mult mai atente la starea lor de sănătate. Astfel, excesul ponderal, fumatul, sedentarismul, dietele bogate în grăsimi și carbohidrați, bolile cardiovasculare și cancerele la rudele de gradul 1 ar trebui să fie tot atâtea motive pentru a respecta programele de teste și investigații. Însă și anumite simptome trebuie să aducă urgent pacienții la medicul.

“Scăderea inexplicabilă în greutate, lipsa apetitului, o stare de oboseală nejustificată, o sângerare la orice nivel sunt simptome care nu trebuie neglijate și trebuie semnalate medicului. Sângerarea, în general, sperie și aduce pacienții la doctor. O subfebră persistentă, o febră care nu trece ar trebui să ne atragă atenția că este ceva în neregulă în organism. O modificare de tranzit intestinal, perioadele de constipație care alternează cu cele de diaree, modificările alunițelor, orice leziune nou apărută pe piele, care nu se vindecă, sunt tot atâtea motive pentru a veni la medic, în afara programelor de screening. Echipele medicale pot diagnostica cazuri de cancer, chiar dacă simptomele semnalate de pacienți nu sunt întotdeauna foarte alarmante. De aceea, eu recomand ca oricare dintre simptomele menționate să fie investigate suplimentar printr-un set de analize și prin alte teste precum ecografia, radiografia, tomografia sau rezonanța magnetică, set de investigații care să ne arate originea acelor simptome”, afirmă specialista Onco Card.

La ora actuală, multe dintre cancere se tratează cu succes dacă sunt depistate în stadiu incipient. De asemenea, succesul terapiei este dictat și de abordarea cazurilor în cadrul comisiilor oncologice. Evaluarea medicului de medicină internă, în cadrul pachetelor de teste și analize anuale, este un prim pas către diagnosticările la timp ale bolilor maligne. Un rol important îl are colonoscopia.

Citiți continuarea pe pagina următoare >>>