Este bine recunoscut azi faptul că disfuncțiile tiroidiene afectează semnificativ statusul mental și emoțional. Atât hipertiroidia (producerea în exces a hormonilor tiroidieni), cât și hipotiroidia (insuficiența hormonilor tiroidieni) pot fi implicate în tulburări comportamentale.

”Pacienții cu disfuncție tiroidiană sunt mai predispuși să dezvolte simptome depresive, dar și invers, depresia poate însoți diverse tulburări tiroidiene, predominant subclinice. Medicamentele antidepresive pot afecta și ele funcția tiroidiană.”, spune Diana Dragomir, medic homeopat și membru al Societății Române de Homeopatie.

Ce cauzează disfuncția tiroidiană?

Disfuncția tiroidiană se poate datora multor cauze printre care deficiențele de iod, de seleniu, stresului datorat examenelor, jobului, pierderii unei persoane apropiate. În sarcină sau imediat dupa naștere, se întâmplă frecvent să apară mai ales o hipotiroidie, nediagnosticată. Aceasta este însoțită de simptomele caracteristice (oboseală, creștere în greutate, constipație, depresie etc) de cele mai multe ori puse pe seama solicitării crescute a mamei.

Hipo sau hipertiroidie?

Nu de puține ori se întâmplă ca un pacient care prezintă simptome de hipotiroidie sa fie diagnosticat în urma analizelor medicale cu hipertiroidie sau invers. Medicul endocrinolog îi va administra un tratament conform protocolului terapeutic, însă pacientul, chiar dacă analizele arată o normalizare a hormonilor tiroidieni, se va plânge de și mai multe probleme.

”Homeopatia poate ajuta în toate aceste situații. Scopul tratamentului homeopat este acela de a echilibra organismul. Pentru aceasta pacientului i se va administra un remediu ales în urma unei anamneze atente, luând în considerare toate simptomele precum și eventualele circumstanțe în care s-au dezvoltat acestea.”, punctează Diana Dragomir, medic homeopat și membru al Societății Române de Homeopatie.

Am putea da exemplu câteva remedii homeopate utile în tulburările tiroidiene însoțite de depresie, cu marea rugăminte de a nu le administra singuri, ci DOAR la recomandarea unui medic homeopat.

Conium Pacient indiferent, depresiv, superstițios. La nivelul tiroidei poate dezvolta o indurație însoțită de exoftalmie.

Lycopus virginicus este un alt remediu frecvent utilizat în exoftalmia tiroidiană.

Ferrum iodatum este un remediu care poate fi util in hipertiroidia la persoanele supraponderale, persoane nemulțumite, iritabile, sensibile la zgomot, care prezintă și simptome de colită.

Iodum am putea spune că este remediul clasic pentru hipertiroidie, individul mănâncă excesiv, dar greutatea lui continuă să scadă. Extrem de grăbit și neliniștit, poate dezvolta tulburări obsesiv-compulsive.

Spongia tosta util în special la pacientul cu gușă tiroidiană însoțită de o tuse cronică.

Citește continuarea pe pagina următoare >>>