Totul în jurul nostru este comunicare. Chiar și lucrurile neînsuflețite, cum ar fi o simplă periuță dentară, ne pot comunica lucruri importante, dacă le acordăm atenția cuvenită. Iar unele dintre ele ne pot influența sănătatea.

Urme de sânge pe periuță și în chiuvetă

Urmele de sânge pe periuță și în chiuvetă reprezintă, de obicei, primul semn de gingivită. “Dacă gingiile sunt umflate, roșii și sângerează ușor la atingere, aveți gingivită, care este stadiul inițial, din fericire reversibil, al parodontozei. Sângele conține celulele de apărare împotriva bacteriilor, iar corpul îl trimite acolo unde acestea sunt prezente: spre zonele dentare cu placă bacteriană sau resturi alimentare care duc la înmulțirea bacteriilor, adică lângă gingie”, explică specialistul ortodont.

Ce e de făcut: zona respectivă trebuie curățată din ce în ce mai bine și în nici un caz evitată la periaj, deoarece acest lucru va favoriza acumularea a și mai multă placă bacteriană, iar sângerarea va fi și mai mare. Regula de aur: periem până nu mai sângerăm.

Peri tociți, decolorați

Acest lucru este semn că periuța este deja foarte veche și nu își mai îndeplinește corect rolul, fiind momentul că ea să fie înlocuită.

Ce e de făcut: este timpul pentru o nouă periuță dentară, de preferat tot cu peri colorați, care să indice gradul de uzură. Un reminder în calendar poate fi util pentru a o schimba peste 2-3 luni.

Peri înclinați, împrăștiați


Chiar și dacă periuța este aproape nouă, dacă ea prezintă peri aproape orizontali și ciufuliți, înseamnă că periajul este prea agresiv, iar în timp smalțul se va toci, iar gingia se va retrage.

Ce e de făcut: “În acest caz există două opțiuni: fie schimbarea tehnicii de periaj, fie folosirea unei periuțe electrice cu senzor de presiune, care avertizează sonor sau luminos sau chiar se oprește dacă presiunea este prea mare și riscăm să periem și rădăcinile și să ne alegem cu sensibilitate dentară”, atenționează doamna doctor Mihaela Dan.