Crăciun fericit, dar și sănătos! Aceasta ar trebui să fie urarea de pe buzele tuturor, mai ales că perioada Sărbătorilor abundă în tentații culinare, petreceri de tot felul și mese în familie unde vedetele sunt mâncărurile apetisante. Însă gustul delicios nu înseamnă întotdeauna și calitate, dacă ingredientele de bază nu sunt alese cu atenție.

Optați pentru carne de la producători locali, fără adaos de chimicale

Așadar, prima regulă pentru a găti o masă de Crăciun cu gustul și valoarea autentică de odinioară este să cumpărăm inspirat, de calitate. Și începem cu carnea, care trebuie achiziționată, dacă e posibil, de la producători locali, care au hrănit animalele cu porumb, grâu, iarbă și nutreț, fără niciun fel de adaosuri de chimicale. Apoi, ar trebui să optăm întotdeauna pentru carnea cât mai proaspătă, dar și pentru preparate care conțin ingredientele de bază.

De altfel, medicul Florin Ioan Bălănică ne sfătuiește să nu ne abatem de la principiile dietei sănătoase nici măcar în zilele de Sărbători. Programul de 3 mese pe zi și două gustări rămâne în vigoare și la final de an. Iar dacă vrem să evităm partea mai puțin plăcută a Sărbătorilor, adică îngrășarea, trebuie să ținem cont că ingredientele sănătoase fac casă bună cu rețetele light.

“Oamenii se hrănesc cu nutrienți și nu cu mâncare. Corpul uman, în speță tractul digestiv, nu recunoaște felurile de mancare, ci nutrienții. În fapt, gustul durează doar cât este limba, în rest, vorbim de sănătate sau boală. Atunci când ne gândim la mâncare, trebuie să ne gandim mai întâi de toate la nutrient și mai apoi la gust. Sarmalele pot fi preparate din carne slabă de porc, mixată cu vită și amestecată cu mirodenii, condiment dupa gust, varză murată și supă de rădăcinoase fierte împreună cu un rasol. Sugerez pacienților mei să prepare mâncarea cu supă și nu cu rântașuri sau prăjeli, adică, în cazul nostru, să fiarbă sarmalele în supă, adăugând și rădăcinoasele după gust. Putem să folosim piper boabe, foi de dafin, condiment și chiar un os cu carne slabă pentru gust. Orezul îl putem înlocui cu ciuperci la grătar, tocate mărunt”, afirmă medicul.

Desert puțin și "curat"

Obiceiul de a oferi dulciuri de Sărbători este unul inspirat atât timp cât acestea au o etichetă curată. “Curat” înseamnă câteva ingrediente de bază, fără zahăr mult, coloranți și grăsimi vegetale. Acestea trebuie evitate. În schimb, ciocolata este permisă, dar doar dacă îndeplinește anumite condiții.

“Există o singură formă de ciocolată, cea neagră cu un procent ridicat de cacao, peste 70%. În rest, vorbim de orice altceva, dar de ciocolată nu. Dacă citim cu atenție eticheta produselor cum ar fi Moșul de crăciun sau dulciurile de sezon, vom constata acest lucru. Recomand consumul moderat de ciocolată neagră, 2-3 cubulete, în prima parte a zilei și asociat cu activitate fizică adaptată”, recomandă medicul specialist în medicina stilului de viață, Florin Ioan Bălănică.

Citește continuarea pe pagina următoare >>>