Comunicat de presă

Un aparat care îmbină radioterapia cu puterea de vizualizare a unui RMN transformă tratamentele: durata radioterapiei scade, tumorile devin vizibile și sunt țintite mai bine, efectele secundare se diminuează, iar cancere greu abordabile devin accesibile radioterapiei

După bolile cardiovasculare, cancerul rămâne a doua mare amenințare la adresa sănătății: la nivel global, se estimează că la finalul acestui an, 18,1 milioane vor suferi de cancer, iar numărul deceselor va depăși 9 milioane. Cancerul de plămâni este cel mai frecvent diagnosticat, cu un procent de 11,6 cumulat în rândul femeilor și bărbaților. La femei, principalul tip de cancer diagnosticat este cel de sân, iar la bărbați cancerul de prostată. Medicii diagnostichează frecvent și cancere colorectale, gastrice sau hepatice.

Astăzi, medicina modernă este de neconceput fără tehnologie, iar diagnosticările precoce și terapiile ghidate de aparate cresc șansele de depistare, respectiv tratare cu succes a cancerelor, chiar și în formă avansată. Una dintre tehnologiile recente care a revoluționat tratamentul tumorilor maligne este radioterapia ghidată prin rezonanță magnetică. Adică un aparat folosit pentru radioterapie care încorporează și tehnologia unui RMN.

Radioterapia este o componentă importantă în tratarea cancerului, iar rolul său este acela de distrugere tumorile maligne prin emisia de radiații. Una dintre principalele provocări ale specialiștilor în radioterapie este aceea de a aplica fasciculul de radiații cât mai precis, pentru a proteja țesuturile sănătoase și organele vitale din apropierea tumorilor maligne. Iar radioterapia ghidată prin rezonanță magnetică reușește acest lucru.

Prima oară, tehnologia a fost folosită în Statele Unite, în 2015. Acum, există în lume doar 20 de aparate de acest tip cu ajutorul cărora specialiștii personalizează fiecare ședință de tratament.

“Până la apariția radioterapiei ghidate prin rezonanță magnetică, foloseam planul inițial de tratament pentru fiecare ședință de radioterapie. Dar știm că în zona abdomenului, a toracelui, tumorile și organele interne se mișcă, își modifică poziția, ceea ce făcea până acum radioterapia extrem de dificilă. Acum, cu ajutorul rezonanței magnetice încorporate în accelerator, obținem imaginea precisă a tumorii de fiecare dată. Dacă structurile tisulare critice și-au modificat poziția, ajustăm planul de tratament și aplicăm tratamentul conform noilor poziționări. Astfel, personalizăm în funcție de datele obținute fiecare ședință de tratament. Vorbim practic despre radioterapia adaptativă, e un algoritm foarte nou”, completează expertul în radioterapie.

Specialiștii subliniază un alt avantaj important al radioterapiei ghidate prin rezonanță magnetică: este vorba despre reducerea efectelor adverse și a numărul de ședințe de tratament.

Citește continuarea pe pagina următoare >>>