Comunicat de presa

Dureri pelvine, cicluri menstruale prelungite, sangerari vaginale anormale sau dificultati la urinare. Toate aceste simptome suparatoare sunt frecvent semnalate ginecologilor de catre femei si pot insoti prezenta unui fibrom uterin, o tumora benigna usor de depistat la un control de rutina.

Pana la aceasta ora, cauzele aparitiei fibroamelor nu sunt complet cunoscute. Specialistii le diagnosticheaza mai frecvent in randul femeilor care au hipertensiune arteriala sau al celor cu probleme tiroidiene. In plus, pot aparea mai frecvent la femeile ale caror mame sau bunici au avut fibroame. Desi este o tumora benigna, iar riscul de transformare in cancer este foarte mic, fibromul poate impiedica instalarea unei sarcini si nasterea unui bebelus sanatos.

“Fibroamele care afecteaza fertilitatea si reduc sansele de implantare sunt cele care se dezvolta catre cavitatea uterina. Daca sunt dezvoltate complet in cavitatea uterina, fibroamele pot juca rolul unui sterilet, scazand astfel sansele de fixare a sarcinii”, avertizeaza specialistul.

Pentru a creste sansele obtinerii unei sarcini in cazul pacientelor diagnosticate cu o astfel de tumora, medicii pot recomanda mai multe tipuri de tratament in functie de marimea si pozitionarea fibroamelor uterine.

Foto: Designua /Shutterstock

“Interventia chirugicala de indepartare a fibroamelor poate consta in laparoscopie – se adreseaza fibroamelor din peretele uterului si celor dezvoltate complet in afara uterului – sau histeroscopie, pentru fibroamele situate in cavitatea uterina. Pe langa indepartarea chirurgicala a fibroamelor uterine, exista si optiuni medicamentoase de tratament, precum si montarea unor dispozitive intrauterine (sterilete) cu eliberare lenta de progesteron”, descrie terapiile medicul Ionela Anghelescu, din cadrul echipei Gynera, care trateaza anual sute de cazuri de infertilitate.