____________________________________

Daca va ganditi sa va puneti aparat dentar sunteti, probabil, cel putin curiosi sa aflati cum va veti simti si, eventual, ingrijorati de faptul ca este posibil ca tratamentul sa va provoace durere. Pentru cei care au anumite temeri sau pur si simplu isi doresc sa afle mai multe pe aceasta tema, doamna doctor Mihaela Dan, medic dentist specialist ortodont, a raspuns la unele dintre cele mai frecvente intrebari cu privire la disconfortul sau chiar durerea care pot aparea la purtarea aparatului.

Cauza durerii provocate de purtarea aparatului dentar nu este inca pe deplin inteleasa, dar a fost asociata cu modificari ale fluxului sanguin aparute atunci cand o anumita presiune este aplicata pe dinti, precum si cu secretia de anumite proteine, cum ar fi prostaglandinele si substanta P. Acesta este, in esenta, raspunsul organismului la o inflamatie.

Trebuie sa tinem cont ca montarea in sine a aparatului dentar fix (lipirea bracketurilor) in cabinetul stomatologic nu doare, insa aparatul incepe sa lucreze imediat dupa aplicare si sa exercite presiuni asupra dintilor. Pentru ca acestia nu sunt obisnuiti cu tractiunile, dupa cateva ore, acasa, poate aparea disconfort pana la durere la nivelul dintilor, in functie de sensibilitatea fiecarui pacient.

Exista pacienti care nu simt nici o durere, insa cu cat dintii sunt mai inghesuiti, cu atat creste posibilitatea ca acest disconfort sa apara. Nu va ingrijorati, insa, deoarece fenomenul este normal, se resimte doar cateva zile dupa aplicarea aparatului si poate fi inlaturat prin administrarea de antialgice (Ibuprofen, Ketonal etc).

In unele cazuri pot aparea si mici leziuni la nivelul obrajilor si buzelor, provocate de prezenta bracketurilor, dar acestea dispar in cateva zile, pe masura ce pacientul se obisnuieste cu purtarea aparatului dentar. O solutie pentru evitarea acestor leziuni o reprezinta aplicarea de ceara speciala, timp de cateva zile, la nivelul bracketurilor care deranjeaza.

O senzatie de disconfort poate aparea si la activarile lunare, o data la 3-4 saptamani, atunci cand majoritatea pacientilor simt o tensiune la nivelul dintilor. De asemenea, pe masura ce dintii se aliniaza si spatiile dintre dinti se acopera, capatul sarmei este posibil sa iasa din ultimul bracket si atunci pacientul se prezinta la control, iar capatul sarmei este taiat.

 

Foto homepage: Alexis Photo  / Shutterstock.com