Pentru Jung, sinele inglobeaza nu numai potentialitatile stravechi ale speciei noastre umane, ci si aspiratiile spirituale ale fiintei umane. Psihologul insusi resimtea sinele ca pe o resursa profunda a psihicului, pe care o denumise inca din copilarie “personalitatea numarul doi” si in care putea vedea manifestarea prezentei divine inauntrul sufletului uman.
Eul
Eul reprezinta centrul constiintei noastre. Stabilitatea personalitatii fiintelor umane depinde de raporturile sale cu sinele. Sentimentul identitatii personale este dat de eul psihic, pe care il simtim ca fiind acelasi, deloc schimbat, de-a lungul intregii noastre vieti, indiferent de situatiile prin care trecem, de oamenii pe care ii cunoastem si ne pot influenta, de schimbarile pe care le sufera constiinta sau sufletul nostru.
Perioadele de afirmare a eului sunt copilaria si tineretea, in timp ce in a doua parte a vietii ne dezvoltam sinele. Parerea lui Jung era ca orice fiinta umana este datoare ca, o data ce inainteaza in varsta, sa puna sinele pe primul loc si sa ii acorde o importanta majora. De ce? Pentru ca numai astfel procesul de individuatie (termen creat de psihologul Jung) are sanse sa conduca spre “iluminare” si cristalizarea unei constiinte superioare.
Persona
Savantul Jung a denumit “persona” si “arhetip social”. Persona aduna in sine toate trasaturile acceptate social pe care le posedam si pe care ne place sa le etalam in fata semenilor cu care venim in contact. Persona este aproape intotdeauna asociata cu o anumita nuanta de prefacatorie si isi are originile chiar in copilaria fiecaruia dintre noi, atunci cand ne straduiam sa fim nu numai pe placul parintilor nostri, ci si pe al educatorilor ori invatatorilor.
Umbra
In schimb, trasaturile care ar putea sa ne puna intr-o lumina nefavorabila in ochii celor din jur sau sa ne faca mai putin placuti sunt reprimate, ascunse, si astfel ele formeaza componenta psihologica numita umbra.