Un articol de Constantin Cornea, Psihoterapeut
Si batranii plang cateodata… Plang pentru ca se simt singuri, pentru ca se simt inutili, pentru ca societatea ii marginalizeaza si le spune ca nu mai are nevoie de ei, sau mai grav, ca sunt o povara pentru bugetul de stat. Sunt tristi pentru ca au acumulat o experienta de viata si profesionala care nu le mai trebuie, dar pentru care au muncit din greu. Sufera pentru ca au faurit o familie care nu are timp pentru ei decat atunci cand au nevoie de cineva sa aiba grija de copii sau cand au nevoie de bani. Se vaita ca ii dor toate si nu ii mai asculta corpul. Pentru ca descopera ce inseamna sa le tremure mana, sa li se umfle genunchii sau sa nu mai desluseasca scrisul. Amara mai este batranetea….
Primele sedinte sunt grele. Lacrimile, tristetea, durerile fizice si suferintele sufletesti se desfasoara ca un film, intr-o sala aproape goala. Pentru ca senzatia lor este de gol, de vid, de siguratate.
Dar, mai apoi, invatam impreuna, ca nu sunt batrani ci experimentati. Nu sunt bolnavi, doar trebuie sa reinvete cum sa se comporte cu trupul lor, altfel decat pana acum. De asemenea, invata cum se poate reconstrui relatia cu proprii copii pentru a nu se simti folositi sau alungati. Pentru ca, niciun parinte ce a crescut copii nu poate deveni povara pentru acestia. Ba din contra, pot deveni o echipa, in care fiecare are propriul rol, propria menire, si toti se completeaza. Astfel realizam un prim deziderat, acela de a reconstrui familia largita.
Foto int: Joshua Minso / Shutterstock.com
Foto homepage: photosmatic / Shutterstock.com
Citeste continuarea pe pagina urmatoare ►►►