CP

„Al Doilea Război Mondial”, semnată Leonida Loghin  este cea mai recentă apariție a editurii Publisol. Cartea sub formă de cronologie aduce în atenția cititorilor cele mai importante fapte militare, politice, sociale sau diplomatice.

 

„În Cronologia celui de-Al Doilea Război Mondial am încercat, cu trudă și răbdare, să așez în ordinea consemnată de istorie cele mai importante fapte militare, politice, sociale sau diplomatice în așa fel încât lectura lor să le ofere cititorilor imaginea fidelă a desfășurării războiului, într-o înlănțuire logică și coerentă. Ținând seama de aria largă cuprinsă de pârjolul războiului, datele sunt grupate pe zonele mari operațional-strategice în care s-a desfășurat marea conflagrație – Europa, Africa și zona Pacificului, completată de Asia de Sud-Est –, iar în cadrul lor am căutat ca subdiviziunile să le faciliteze cititorilor atât lectura, cât și căutarea cât mai lesnicioasă a evenimentelor care îi interesează.”, mentioneaza Leonida Loghin in prefata cartii.

 

Al Doilea Război Mondial a lăsat în urmă o lecție despre pace și cooperare internaționala. A fost o epocă în care lumea a cunoscut ororile războiului, dar a reușit, de asemenea, să se reconstruiască și să înceapă o nouă eră de speranță și progres. Cel de-al Doilea Război Mondial a fost martorul unor atrocități umane inimaginabile, cel mai notoriu fiind Holocaustul, în care milioane de evrei și alte minorități au fost persecutați și uciși. Cu toate ororile, războiul a fost, de asemenea, un exemplu al rezistenței umane și al curajului. Oamenii obișnuiți din întreaga lume au luptat împotriva regimurilor totalitare și au ajutat la salvarea vieților multor refugiați și prizonieri.

„În prezentarea informațiilor am urmărit, de asemenea, să prezint un număr sporit de detalii utile specialiștilor, dar și publicului larg interesat să cunoască aspectele esențiale, cronologice, rezultate din derularea evenimentelor. Pentru respectarea adevărului istoric am considerat că factorul de seamă al acestei elaborări trebuie să fie echilibrul cantitativ și calitativ al datelor prezentate, furnizând, prin urmare, în contextul global al lucrării, atâtea date pentru fiecare teatru de operațiuni câte sunt necesarare pentru a justifica dozarea faptelor în Cronologia prezentată.” - Leonida Loghin

 

Cartea este disponibilă pe site-ul editurii publisol.ro, în librării și magazine on-line (emag.ro, libris.ro, librex.ro, elefant.ro, librărie.net, cartepedia.ro, carturesti.ro, bookzone.ro etc) și la chioșcurile de presă. Preț – 54,90 lei.