Comunicat de presă
Schimbă accentele de culori din camere
Modul în care este decorată casa îți influențează starea de spirit și buna dispoziție. O redecorare, în adevăratul sens al cuvântului, poate fi costisitoare și poate consuma foarte mult timp. Dar acest lucru nu înseamnă că nu poți face nişte schimbări mici dar semnificative, astfel încât să ți se pară că ești în cu totul alt cămin.
Una dintre cele mai simple modalități să faci asta este să schimbi accentele de culoare. Ce înseamnă? Nu-ți face griji, e ceva simplu și de efect. Înseamnă să înlocuiești o cuvertură pe care o ai de mult timp pe pat sau pe canapea, să schimbi draperiile cu unele de altă culoare, să schimbi covorul sau pernuțele decorative de pe pat. Neapărat să introduci și câteva culori calde, pentru o senzație de confort, precum bej, portocaliu sau galben. Crede-ne, rezultatul final va fi wow!
| Adu lumina în casă prin geamuri mai curate
Cel mai probabil geamurile tale au urme vizibile de apă și de praf. Efectul geamurilor proaspăt curățate face cu adevărat minuni pentru lumina din casa ta. Ai grijă, însă, să alegi un produs de calitate care să aibă și efect anti-static, altfel munca ta s-ar putea să fie în zadar la scurt timp după ce ai terminat curățenia. O variantă la îndemână și foarte bună la preț o oferă soluția Multisuprafeţe de la Asevi, care are și o formulă cu uscare rapidă care te va ajuta să ai geamuri de care să nu se lipească praful imediat după ce le-ai spălat.
| Inviorează-ţi casa cu câteva plante şi flori
Studiul unor cercetători de la Universitatea din Chungnam arată că interacțiunile cu plantele de interior au beneficii semnificative în a reduce stresul fizic și psihic pe care îl resimți. Așa că de ce nu ai cumpăra câteva plante noi în casă? Sau, dacă nu te simți pregătit/ă să ai grijă de ele, încearcă în fiecare săptămână să ai flori proaspete într-o vază. Eventual chiar foarte colorate. Garantăm că ți se va schimba starea în bine sau chiar foarte bine!
Te întrebi ce plante sunt potrivite pentru casa ta și unde le poți așeza? Lista celor mai indicate plante pentru dormitor și care te vor face și să dormi mai bine începe cu iasomia și lavanda, datorită efectului liniștitor pe care îl au asupra organismului. Tot în această categorie intră și gardenia, aloe vera sau valeriana. Alegerea este a ta în funcție de preferințe și mirosuri, bineînțeles!
Iar dacă știi că ești genul de persoană care (mai) uită de îngrijirea plantelor, alege-le pe cele care sunt cel mai ușor de întreținut. Plantele suculente sunt campioane la acest capitol – e suficient să le așezi la lumină și să le uzi cam o dată pe săptămână. Anthuriumul (floarea flamingo) și Spatifilium (crinul păcii) sunt alte două plante de ghiveci care arată deosebit de frumos și care nu au nevoie de multă atenție din partea ta.
Cam acestea ar fi cele mai simple trucuri cu care iți poți împrospăta casa. Ce zici, le vei pune în practică? Până la urmă, dacă noi ne schimbăm hainele atunci când vine un nou anotimp, de ce nu ar face la fel și căsuța ta?
Te-ar putea interesa și:
Chirurgii esteticieni se reunesc anul acesta la un Congres Național pentru valorizarea chirurgiei estetice românești, la 30 de ani de la înființarea Societății Române de Chirurgie Estetică (SRCE)
Brandul de produse cosmetice coreene KORIKA este acum disponibil în rețeaua de magazine Notino
5 go și Corso au pregătit cel mai cool mix al verii: înghețata Salted Caramel Caffe Latte
Magazinele Lidl din România vor fi închise pe 5 și 6 mai 2024
SkyShowtime prezintă trailer-ul complet și imagini oficiale pentru cel de-al treilea sezon din Mayor of Kingstown
Looking for summer: noutăți și recomandări de la MioBio Organic Cosmetics
nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor eficiente energetic, în premieră la București
Viggo Gold Signature Jacket - noul etalon al luxului The Art of Tailoring
Mega Mall găzduiește lansări și evenimente speciale în luna aprilie
Promenada Craiova se pregătește de concerte și spectacole de stand-up comedy cu unii dintre cei mai îndrăgiți artiști români
Kärcher curăță Teatrul Sică Alexandrescu și Piața Sfatului din Brașov
Tur-operatorul internațional Join UP! lansează în România vacanțe de vară de la 175 de euro și zboruri directe din 10 orașe din România
PRIMA EDIȚIE A FESTIVALULUI COFFeEAST A TRANSFORMAT ROMÂNIA ÎN EPICENTRUL CULTURII CAFELEI DIN EUROPA DE EST
500.000 de euro disponibili pentru ONG-uri mici și instituții de învățământ în 2024, prin Programul Start ONG
Parteneriat SOS Satele Copiilor & Pepco România: De Paște, campania Ursuleții Faptelor Bune vine în sprijinul a peste 1.000 de copii
MASSIMO DUTTI DEZVĂLUIE NOUL CONCEPT DE MAGAZIN ÎN LOCAȚIA DIN BĂNEASA SHOPPING CITY
Cotnari lansează campania ”Crama Transparentă” și îi invită pe iubitorii de vin să exploreze tradiția și inovația în producția de vinuri de calitate
PlantExtrakt lansează VerdioGast- primul produs natural pentru digestie, cu triplă acțiune
SAMEDAY anunță intenția de preluare a companiei de curierat Sprinter din Ungaria pentru a consolida rețeaua de puncte de livrare out of home
Cotnari devine partener oficial de vin al Galei Premiilor Gopo 2024
Federația Română de Gimnastică are un nou partener: HEINNER Electrocasnice
VIRTUWELL: Prima organizație pentru stare de bine și sănătate mintală digitală din România
HOT NEWS! Wella Professionals completează gama ULTIMATE REPAIR cu cea mai inovatoare mască intens reparatoare
McDonald’s a celebrat Ziua Mondială a Cărții și a demarat un proiect special cu suportul Asociației Curtea Veche
Notorious Stories a aniversat 4 ani de la înființare într-o atmosferă plină de eleganță și rafinament
La aniversarea de 10 ani, brandul Qilive by Auchan de electrocasnice & high-tech răsplătește aprecierea clienților
Secretul părului sănătos: Tratamentele profesionale în salon
GETT’s Salons: Ultima fiță în materie de beauty. Trendul este dictat nu de modele sau vedete, ci de femeile de afaceri
Leroy Merlin: Apetitul românilor pentru energie verde este în creștere, panourile solare nepresurizate, printre cele mai căutate
DIVA SĂRBĂTOREȘTE SEZONUL NUNȚILOR ÎN PRIMELE TREI WEEKENDURI DIN LUNA MAI
|