Comunicat de presa

Special pentru sarbatori, Kaufland Romania aduce in magazine prima colectie-capsula creata de Catalin Botezatu. Denumita Style by Catalin Botezatu, noua colectie este inspirata din universul sarbatorilor de iarna si promite un look plin de stil si atitudine.

Renumitul designer roman a creat exclusiv pentru clientii Kaufland Romania o colectie originala, la preturi accesibile. Aceasta cuprinde tricouri care dau culoare oricarei tinute si te poarta in spiritul sarbatorilor, cu imprimeuri vesele, de la reni cu papion, la braduleti cu emoji, dar si diferite modele de lenjerie intima comoda si lejera. Toate piesele sunt personalizate cu logo-ul celebrului brand de moda.

Astfel se concretizeaza prima colaborare a lui Catalin Botezatu cu un retailer din Romania.

„In momentul crearii colectiei de Craciun, am avut in gand sarbatorile de iarna ale copilariei, cu brazi impodobiti magnific, troiene de zapada, colinde si multa fericire. <<Create cu dragoste, pentru a fi purtate din dragoste>> este motto-ul colectiei. Aceasta reuneste piese care pot fi cadoul ideal pentru persoana iubita sau chiar un rasfat personal binevenit pentru fiecare client Kaufland, indiferent de varsta”, spune designerul de moda Catalin Botezatu.

Hainele din colectia semnata de Catalin Botezatu pentru Kaufland sunt confectionate 100% in Romania. Prin aceasta colaborare, Kaufland continua angajamentul de a demara parteneriate locale, dezvoltarea acestora fiind o prioritate permanenta pentru companie.

„In Romania, potentialul de extindere a portofoliului cu parteneri romani este inca foarte mare, iar acest lucru ne bucura in mod deosebit. Colectia Style by Catalin Botezatu reprezinta inceputul unei frumoase colaborari. Vom continua impreuna sa pregatim si alte surprize clientilor nostri pentru anul urmator”, a declarat Valer Hancas, Manager Corporate Affairs & Comunicare, Kaufland Romania.

Pe langa semnatura celebrului designer roman, piesele se remarca prin calitatea materialelor, selectate pentru a asigura un maxim de confort: combinatii de 92% bumbac si elastan, accesorii de elastic dantelat sau personalizat. Cromatica hainelor poarta veselia sarbatorilor de iarna, combinand rosul, albul si negrul elegant.
 

Piesele sunt disponibile exclusiv in reteaua Kaufland din toata tara. Oferta completa poate fi accesata la urmatorul link: kauf.land/botezatu.