Comunicat de presa

Romanii se confrunta, uneori, cu probleme legate de termenul de garantie comerciala, acel tip de garantie acordat suplimentar fata de garantia legala, de doi ani, de catre un producator. Aceasta confuzie intre garantia legala si cea comerciala este datorata modificarilor in timp si a instabilitatii unor producatori sau vanzatori ce schimba acesta garantie de la an la an.

De aceea, Wirquin Romania, parte a grupului international Wirquin, producator de echipamente sanitare inovatoare, lanseaza etichetarea cu „Sigiliul Calitatii” ca semn cert al garantiei comerciale, de pana la 10 ani, pe care o ofera gratuit cumparatorilor sai.

„Sigiliul Calitatii” s-a lansat in luna martie 2017 si reprezinta o etichetare sub forma unui semn distinctiv, usor recognoscibil, asemanator unei pecete.

“A respecta certificarile ISO, adica acele certificari internationale de atestare a bunelor practici, inseamna si a respecta termenul de garantie comerciala, ceea ce tu, ca producator, ai promis clientului. Ne asumam ca un mecanism pentru rezervorul wc, de exemplu, are o durata de viata de 10 ani. Daca se strica intre timp, clientul se poate adresa comerciantului de la care l-a achizitionat si problema va fi remediata.”, a declarat Mihai Popovici, director Vanzari si Marketing pentru S-E Europei in cadrul Wirquin Romania.

ISO 9001 este o certificare a calitatii procesului de productie, iar certificarea ISO 14001 garanteaza ca toate produsele sunt ecologice. Aceste certificari definesc toate produsele Wirquin Group, de la rezervoarele incastrate pana la carcasele pentru acestea, mecanisme si flotoare pentru wc, capace de toaleta, racorduri, sifoane pentru baie si bucatarie, rigole de dus si sifoane de pardoseala, accesoriile de dus sau alte accesorii pentru baie.

„Cand cumperi un produs nu este ceva neobisnuit pentru un vanzator sa iti propuna si o garantie comerciala. Aceasta a devenit foarte importanta mai ales pentru aparatele de uz casnic. Daca ai cheltuit o gramada de bani pentru achizitionare, ai putea fi tentat de o garantie comerciala. De obicei aceasta costa suplimentar. Garantia comerciala reprezinta exceptia de la regula si este cea oferita de agentul economic si aduce ceva in plus fata de garantia legala de 2 ani (ceea ce nu prea se intampla in practica, unde garantia legala este prezentata ca o garantie comerciala). Garantia comerciala poate avea orice durata doreste producatorul si orice continut, atat timp cat nu impiedica, nu restrange, nu aduce atingere drepturilor consumatorilor la garantia legala. Un tip de garantie comerciala este garantia de 10 ani la produsele Wirquin, garantie ce nu poate elimina garantia legala de 2 ani.”, a declarat Laura Pascu, purtator de cuvant Centrul European al Consumatorilor Romania.