Iubirea... aceasta tulburatoare naluca! Iubim o viata intreaga, iubim chiar si in vise, iubim oricand si oricum... iubim neincetat si fara limite... iubim total si fara regrete... iubim persoane, lucruri, clipe... iubim irational si cu patima... iubim sa iubim!
O, dragoste cu mii de fete! Cum de esti tu creata atat de schimbatoare, atat de complicata, atat de accesibila? Cate experiente ne oferi si prin cate dureri ne pui sa trecem... si cate intrebari aduci cu tine! Si cat esti de ametitoare! Ne adormi cu vorbe dulci si ne ineci in lacrimi. Ne dai un suflet confuz pentru a ne lua viata. Ne incalzesti cu sentimente inefabile si ne dai aripi pe taramuri straine. Ne imbeti cu aroma ta pentru ca apoi sa ne trezesti intr-un loc pustiu. Ne indrepti calea spre obiectul iubit pentru ca apoi acesta sa se dubleze.
Tu nu ne vrei fericirea, ci ne tulburi cu nesiguranta ta. Ne intorci din drum cand vrei si faci uneori popasuri gresite. Numai pentru a fi acolo, pentru a te face simtita. Pentru tine nu conteaza persoana, ci sentimentul! Spune tu atunci, pentru ce alergi unde nu ti-e locul si de ce nu te opresti unde vrem noi? Poti fi tu numita dragoste sau dorinta? De ce te simti bine chiar si in locuri straine?
Iti lasi urmele peste tot. Devii compromitatoare, dar nu iti pasa! Razi si te distrezi pe seama noastra. Ce conteaza consecintele atat timp cat nimic nu te poate opri? Faci ce iti place si nu regreti nimic. Ucizi cu tandrete si apoi pleci la pas. Nu-ti este frica de nimic. Si nu te gandesti la ce urmeaza. Ataci fara mila. Profiti de clipa pentru a exista. Adulmeci si rascolesti suflete. O, si cat adori sa domini! Sa fii neinteleasa si totusi sa patrunzi. Sa apari de nicaieri pe neasteptate. Pentru ca lumea sa vorbeasca despre tine... prin tine... Da, asta te multumeste cel mai mult.