Cele doua parti isi luau un angajament ferm, ceea ce provoca intotdeauna o mare agitatie in randul mamelor, carora le revenea sarcina de a se ingriji de trusoul fetei si de a pregati casa pentru viitorul cuplu. Pe de alta parte, barbatii incheiasera deja intelegerile cu caracter economic privitoare la zestre, cadouri etc.
Anunturile de logodna mai supravietuit doar in paginile de cronica mondena ale ziarelor, atat de frecvent mentionate in romane, avand intr-un fel rolul de “counicare oficiala” cu o mare raza de actiune, in sensul ca se adresau tuturor, nu numai persoanelor apartinand familiilor respective.
Astazi, cand se oficializeaza o logodna, regula este diferita: tinerii chiar au renuntat, in vocabularul lor pitoresc, la termenul de “logodna”. Ei spun mai curand “suntem impreuna”. De cele mai multe ori, este vorba de o rutina impusa de lipsa unui loc de munca sigur, de dificultatea de a gasi un apartament, precum si de alte multe lucruri, ceea ce face ca posibilitatea unei vieti in comun sa para tot mai indepartata. In consecinta, a vorbi de o legatura permanenta este preatur.
Cat priveste cadourile pe care si le fac iubitii cand vine vorba de logodna, aceasta este o problematica cu totul aparte.
Intrucat nu este vorba de o logodna oficiala, putem considera ca fata nu trebuie sa nutreasca pretentia sa primeasca acel inel atat de important, inelul cu diamante, pe care logodnicul de odinioara il daruia viitoarei lui sotii.
In ciuda nonconformismului pe care tinerii de astazi nu pierd ocazia sa il arboreze, pe buna dreptate sau nu, adevarul este ca ei tin totusi (si inca cum) la o dovada palpabila a promisiunii facute, chiar daca “logodna” nu a fost declarata oficial. Inelul nu trebuie sa fie ostentativ, dar nici prea modest. Eforturile exagerate pentru ca logodnicul sa cumpere cine stie ce inel scump au cam disparut din peisaj. De obicei, acesta reuseste sa-i daruiasca viitoarei sotii un inel frumos si rafinat, procurat chiar si cu mijloace mai modeste.