Proiectul castigator „I'm just a kid", a fost realizat de o clasa de18 copii de la Colegiul Gimnazial "Zaharia Boiu" din Sighisoara, judetul Mures, coordonati de d-na Daniela Dan. Lucrarea s-a remarcat prin creativitate, originalitate si prin reflectarea temei "Viata online este cea pe care o faci TU!".
Castigatorii nationali clasati pe locul I din fiecare categorie de varsta au fost invitati de onoare la Conferinta de presa organizata pe data de 12.02.2008 la sediul MCTI cu ocazia Zilei Sigurantei pe Internet. Copiii au primit premii de la sponsorii concursului: Orange Romania, Microsoft Romania, UPC Romania si ECDL Romania.
Orange a oferit clasei care a realizat proiectului "I'm just a kid" echipament in valoare de peste 800 Euro - laptop, boxe, imprimanta si videoproiector, astfel incat micutii vor beneficia de o imbunatatire considerabila a activitatilor didactice.
Au mai fost oferite castigatorilor laptop-uri, camere foto digitale si MP3 Playere, din partea Orange, licente Windows Vista si Office din partea Microsoft Romania, stick-uri, camere web si toolkit-uri educative din partea UPC Romania, precum si manuale de utilizare a calculatorului din partea ECDL. De asemenea, Microsoft a sustinut drumul si cazarea castigatorilor nationali in Bucuresti. Lista completa a premiilor acordate tutoror castigatorilor poate fi accesata pe site-ul Sigur.info, la adresa sid2008.sigur.info/castigatori-concurs.html.