La ce bun timiditatea? Timidul, ceva mai tacut, cu mult mai putin agresiv decat expansivul, cautatorul de noutati, s-a dovedit a fi sensibil la asumarea de riscuri, dar si la posibilitatea recompensei si asta ne-ar putea sugera ca tocmai de la cel sfios ne putem astepta la performanta, la succes in gasirea unor raspunsuri adecvate, la o capacitate de adaptare superioara.
Timiditatea este o realitate, care poate interveni in viata noastra in orice stadiu de dezvoltare. Un om poate face parte din cele 15-20% de persoane care se nasc timide, sau poate deveni astfel pe parcursul vietii.
Timididatea nu este o alegere. Poate fi de vina educatia primita in primii ani de viata. Afectiunea primita inca de la inceput modeleaza psihicul micutului. Daca aceasta afectiune nu este asigurata, copilul va fi nesigur, cu o stare permanenta de discomfort, inadaptat. Acesti copii vor deveni niste adulti intr-o continua stare defensiva, asa numitii timizi introvertiti. Aceasta vulnerabilitate exista si la timizii extravertiti. Ei par a se descurca usor in mediul social, dar dincolo de aparente, se simt torturati. Timiditatea lor este greu de ameliorat chiar si prin psihoterapie.
In perioada adolescentei, cand are loc redefinirea personalitatii, la nivel social, fizic, psihic, in cazul unor schimbari drastice in viata unui individ ( divort, concediere).
Timiditatea este una dintre cele mai intalnite probleme si poate avea o influenta nefasta asupra celor care isi traiesc viata sub aura ei. Cu toate acestea, oamenii timizi nu se bucura de prea mare intelegere si simpatie. Acest lucru se intampla deoarece timiditatea duce la manifestari sociale neplacute. Un om care incearca sa scape de timiditate si sa fie mai sociabil cu alti oameni poate fi perceput datorita inabilitatii de a interactiona ca si snob, plictisitor, neprietenos sau slab.