In facultate, imi luam la fiecare examen si fiecare prima intalnire cateva obiecte investite de mine cu proprietati magice. Era vorba despre o jumatate de lumanare, un claun care facuse baie in cola si se imbibase de tot ce se gasea in poseta mea, o cutiuta de bomboane si o iconita. Toate erau primite de la persoane dragi mie, motiv pentru care eram sigura ca ele imi vor aduce noroc de fiecare data cand le port. Si mi-au adus.
Drobul, dulcele meu drog
Am invatat sa traiesc in viitor, sa imaginez scenarii a ceea ce este posibil si probabil sa se intample. Am invatat sa iau in calcul toate variabilele posibile si imposibile incercand sa fac alegeri cat mai bune. Nu am vrut sa ranesc pe nimeni si nu am dorit sa fiu din nou ranita. Am incetat sa actionez asa cum simteam, pentru ca drobul acela de sare avea sanse sa ma doboare.
Incet incet am lasat viitorul in spate si m-am intors catre trecut. L-am implorat sa devina prezent astfel incat sa am din nou o sansa, sansa de a trai, sansa de a face alegerile corecte. Am uitat de prezent, l-am ignorat.
Incet-incet am uitat sa mai traiesc.
Acum incerc sa imi redobandesc viata, sa refuz sa ii las pe altii sa mi-o mai traiasca. Invat pas cu pas ce inseamna sa visezi, sa uiti de limite si limitari. In clipa aceasta nu stiu exact ce vreau si desi sentimentul in sine imi sporeste si mai tare nesiguranta, realizez ca acum este momentul schimbarilor paradigmatice.
Am doua ancore acum, doua pietricele daruite de doua persoane speciale. Pe una este scris “DREAM” si ma ajuta sa visez, sa distrug limitele si determinarile, sa refuz consecinte ipotetice. Pe cea de doua nu sta scris nimic. Aceasta imi reaminteste ca este mai important sa ma gandesc la propriile mele indeterminari, la potential, la prezent, la viata. Nu stiu ce alegeri voi face, stiu doar ca am o multime de posibilitati pe care mi le-am tot refuzat. Astazi am trait si maine am din nou sansa de a o face.
Andra