Cele mai frumoase versuri ale lui Nichita Stanescu pe tonuri muzicale

Ce bine ca esti

1 / 12

(...)

"Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!
Doua cantece diferite, lovindu-se amestecandu-se,
doua culori ce nu s-au vazut niciodata,
una foarte de jos, intoarsa spre pamant,
una foarte de sus, aproape rupta
in infrigurata, neasemuita lupta
a minunii ca esti, a-ntamplarii ca sunt".

Emotie de toamna

2 / 12

"A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Ma tem ca n-am sa te mai vad, uneori,
ca or sa-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
ca ai sa te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o sa se-nchida cu o frunza de pelin.

Si-atunci ma apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec in mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare".

Ploaie in Luna Lui Marte

3 / 12

"Ploua infernal,/ si noi ne iubeam prin mansarde./ Prin cerul ferestrei, oval,/ norii curgeau in luna lui Marte.
(...)

Si ma-naltam. Si nu mai stiam unde-mi/ lasasem in lume odaia./ Tu ma strigai din urma: raspunde-mi, raspunde-mi,/ cine-s mai frumosi: oamenii?... ploaia?...

Ploua infernal, ploaie de tot nebuneasca,/ si noi ne iubeam prin mansarde./ N-as mai fi vrut sa se sfarseasca /niciodata-acea luna-a lui Marte".

De dragoste

4 / 12

"Ea sta plictisita si foarte frumoasa /parul ei negru este suparat /mana ei luminoasa /demult m-a uitat, -/ demult s-a uitat si pe sine/ cum atirna pe ceafa scaunului.

Eu ma inec in lumine/ si scrisnesc în crugul anului./ Ii arat dintii din gura, /dar ea stie ca eu nu rid, /dulcea luminii faptura /mie, pe mine ma infatiseaza pe cand /ea sta plictisita si foarte frumoasa /si eu numai pentru ea traiesc /in lumea fioroasa /de sub ceresc".

Poveste sentimentala

5 / 12

"Pe urma ne vedeam din ce in ce mai des./ Eu stateam la o margine a orei, /tu - la cealalta, /ca doua toarte de amfora. /Numai cuvintele zburau intre noi, /inainte si inapoi. /Vartejul lor putea fi aproape zarit, /si deodata, /imi lasam un genunchi, /iar cotul mi-l infigeam in pamant, /numai ca sa privesc iarba-nclinata /de caderea vreunui cuvant,/ ca pe sub laba unui leu alergand. /Cuvintele se roteau, se roteau intre noi, /inainte si inapoi, /si cu cat te iubeam mai mult, cu atat /repetau, intr-un vartej aproape vazut, /structura materiei de la inceput."
 

O iedera sa fii

6 / 12

“Mi-ar fi placut sa fii mai bine-o planta.
O iedera sa fii langa obrazul meu, sunand,
cand reci curentii serii vin in panta
din cerul rezemat pe-un singur gand.
Sa-ti fi stiut caldura, langa coasta,
de frunze tremurand si lucind,
sa fie-un singur trunchi secunda noastra
pe doua ramuri luna sprijinind.
Si fosnetul orasului, mai altul si mai smuls
ca marea din culoare, jos la diguri,
sa fi batut oprind cu un impuls
stalpii tacerii-naintand, nesiguri.
S-aud cu-o frunza, cu o radacina,
mi-ar fi placut un anotimp sever,
cand ultimele gheturi se dezbina
in ele insele. Si nu au loc si pier.”
 

Copilarosul amurg

7 / 12

"Si soarele se scufunda in orizont, /si arborii-l priveau indragostiti, /cu frunzele.

Nici el nu se-ndura sa plece si /poate de-aceea devenea mai mare, /mai prietenos.

Noi doi ii suradeam si inimile / noastre /mult mai inalte decat el pareau,

ca niste fructe clatinate straluceau /deasupra gurii lui deschise, /pofticioase.

Si tu credeai ca zbori, si eu pluteam, /iar aerul sub pasii nostri se-ntarea.

(...)

Iar noi, cu ochii-ntredeschisi, / lin adormeam, cu tampla razimata /de-o aripa a pasarii ce-a fost, / si parca n-a fost, niciodata."

Lauda omului

8 / 12

"Din punctul de vedere-al copacilor, /soarele-i o dunga de caldura, / oamenii - o emotie coplesitoare... / Ei sunt niste fructe plimbatoare / ale unui pom cu mult mai mare!

Din punctul de vedere-al pietrelor, /soarele-i o piatra cazatoare, /oamenii-s o lina apasare... / Sunt miscare-adaugata la miscare / si lumina ce-o zaresti, din soare!

Din punctul de vedere-al aerului, / soarele-i un aer plin de pasari, / aripa in aripa zbatand. /Oamenii sunt pasari nemaiintalnite, / cu aripi crescute inlauntru, / care bat plutind, planand, / intr-un aer mai curat - care e gandul!"
 

Cantec de iarna

9 / 12

"Esti atit de frumoasa, iarna!
Cimpul intins pe spate, linga orizont,
si copacii opriti, din fuga crivatului…
Imi tremura narile
si nici o mireasma,
si nici o boare,
doar mirosul indepartat, de gheata,
al sorilor.
Ce limpezi sint miinile tale, iarna!
Si nu trece nimeni
doar sorii albi se rotesc linistit, idolatru
si gindul creste-n cercuri
sonorizind copacii
cite doi,
cite patru."

Cantec fara raspuns

10 / 12

"De ce te-oi fi iubind, femeie visatoare, /care mi te-ncolacesti ca un fum, ca o vita-de-vie / in jurul pieptului, in jurul tamplelor, / mereu frageda, mereu unduitoare?

De ce te-oi fi uibind, femeie gingasa /ca firul de iarba ce taie in doua /luna varateca, azvarlind-o in ape, /despartita de ea insasi / ca doi indragostiti dupa îmbratisare?…

De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic, / soare caprui rasarindu-mi peste umar, / tragand dupa el un cer de miresme / cu nouri subtiri, fara umbra?

De ce te-oi fi iubind, ora de neuitat, / care-n loc de sunete / goneste-n jurul inimii mele / o herghelie de manji cu coame rebele?

De ce te-oi fi iubind, iubire, / vartej de-anotimpuri colorand un cer / (totdeauna altul, totdeauna aproape) / ca o frunza cazand. Ca o rasuflare-aburita de ger."

Cantec de luna noua

11 / 12

"Incet, sub pasii ceasului venit, / se sterge, sur, noptirea-albastra / ...si tot mai e ceva neimplinit / si singur, in iubirea noastra...

Poate ca doina asta veche / tacerile le cerne rand pe rand, / de iti rasuna in ureche / pe dupa ceturi luna lunecand

Nelinisti vechi, si glasul lor hoinar / spre nestiut încet ne mana / Ne-oprim o clipa... apoi mergem iar / prin ceata uda, mana-n mana

si vazul tau pe piept imi suie / ca un paianjen beat. si nu imi spui /ca mi s-a prins surasu-ti amarui /de buze, fata amaruie

Chemarile ne scutura in san / durut zornaitoarea salba...
...........................
Si de-as fi fost copac batran, batran, / tu ai fi fost o frunza alba

sau poate inserarea."

Clar de inima

12 / 12

"Orele plutesc pe langa umarul tau, / sfere-albastre, si-ntre ele e Saturn. / Si cum se duc, se micsoreaza / mai inserat si mai nocturn.

Nu-mi pare rau, nu-ti pare rau de ele. /Dreapta cum stai, trecerea lor /copilaroasa-aproape si suava / luceste-n ochiul tau nemiscator.

Si uit de ele, uiti si tu de ele, / si-n intunericul odaii se aprind, /se sting, se-aprind, se sting / ochii prelungi ai tai, murind, / reinviind."

 

Inscrie-te la NewsLetterul Garbo pentru a primi si alte informatii din Lifesyle Feminin.

Iti recomandam si articolele:

Cele mai frumoase melodii pe cele mai frumoase versuri eminesciene

La adio, Adrian Paunescu

Cele mai frumoase compozitii muzicale clasice despre primavara!

Ce bine ca esti
Emotie de toamna
Ploaie in Luna Lui Marte
De dragoste
Poveste sentimentala
O iedera sa fii
Copilarosul amurg
Lauda omului
Cantec de iarna
Cantec fara raspuns
Cantec de luna noua
Clar de inima

Rezumat

Maine, 31 martie, se implinesc 79 de ani de la nasterea lui Nichita Stanescu, poetul si scriitorul care se exprima minunat in limba noastra, a tuturor, limba cea 'dumnezeiesc de frumoasa'. Nichita Stanescu, laureatul premiului Herder, ne-a incantat existenta cu versuri memorabile si ne-a introdus in epoca poeziei romane moderniste si neomoderniste. Pentru toti cei care il iubesc pe Nichita, pentru toti cei carora le este dor de versurile sale, propunem ca astazi, in memoria poetului, sa facem o trecere in revista a celor mai frumoase versuri stanesciene. Pentru ca poezia naste muzica sau merge mana in mana cu ea, va invitam sa ascultati versurile lui Nichita pe tonuri muzicale. Nicu Alifantis este cel care a compus muzica cea mai potrivita pentru versurile lui Nichita.

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri