Despre Venetia s-au spus si s-au scris multe, dar cred ca pana acum nimeni nu a spus ca ar fi fost dezamagit. Poate pentru ca nu a fost, poate pentru ca i-a fost frica de ce o sa spuna lumea, poate din ipocrizie: cum sa spui ca ai fost la Venetia si nu ti-a placut ? Asa ceva nu e de spus. Nu da bine. Ar aparea suficienti romantici care sa te blameze: "cum poti sa spui ca ai fost dezamagit de Venetia, cum poti sa spui ca nu e cel mai romantic loc din lume?" Am o colega care pleaca in circuitul clasic: Austria - Italia si vrea neaparat ca de ziua ei de nastere sa deschida fereastra camerei de la hotel si sa vada grancanale. Asta i se pare ei culmea romantismului. Ce mai conteaza ca pe parcursul intregului circuit vei manca si din traista si poate vei dormi si in masina. La intoarcere te afli in randurile celor care au fost la Venetia si pot spune de acum: vai ce oras romantic!
Nu contest, doamne fereste, faptul ca Venetia musteste de romantism, dar mai mult de istorie si arhitectura.
In urma cu un an am facut si eu, impreuna cu sotul meu, circuitul Austria- Italia. Era prima data cand ieseam din tara.
Urma, la varsta mea, sa vad lucruri si
despre care doar citisem in cartile si revistele pe care le devorez in orice loc posibil si imposibil din casa si in orice moment al zilei (asta cand se poate), noi avand si un copil foarte mic.