Ce cadou mai frumos și mai sincer poate primi o mămică, o bunică, o soră, o prietenă, o mătușă sau chiar doamna educatoare/învățătoare decât unul realizat chiar de mânuțele unui copil? Dacă sunteți tătic, susțineți-i și încurajați-I pe cei mici să își exercite creativitatea realizând sub îndrumarea și cu ajutorul vostru dacă este necesar cadouri DIY minunate de 8 Martie - inimi de hârtie umplute cu bomboane de ciocolată. Inimile se confecționează extrem de simplu, procesul în sine nu este deloc complicat și necesită puțin timp alocat, puține materiale de lucru, iar rezultatul este spectaculos și simpatic.

Iată care sunt instrumentele de care aveți nevoie pentru a realiza aceste inimi:

- pungă de hârtie

- o inimă șablon

- o foarfecă de copii pentru tăiat hârtia

- 1 creion

- 1 ac cu ață roșie mai groasă

- bombonele colorate tip curcubeu sau de care doriți voi

 

Pasul 1

Cu siguranță ai prin casă o pungă de hârtie maro, simplă, pe care o poți reutiliza și astfel îi dai o nouă viață și întrebuințare.  Cu ajutorul unei șablon de carton în formă de inimă și al unui creion desenează conturul mai multor inimi pe pungă. Estimează câte inimi de hârtie poți tăia ținând cont că ai nevoie de 2 astfel de “fețe” pentru a forma o singură inimă.

 

Pasul 2

Pentru pasul 2, ai nevoie de o foarfecă de hârtie care să te ajute să decupezi inimile pe care le-ai desenat inițial.

 

Pasul 3

Pasul 3 presupune să coși cele două bucăți ale unei inimi ajutându-te de un ac mai gros și de o ață roșie mai proeminentă și groasă, pentru un efect mai deosebit. Coase inima cam pe jumătate astfel încât în etapa următoare să poți introduce în interiorul inimii bombonelele colorate.

 

Pasul 4

Inima de hârtie este delicată așa că susține-o bine în palma ta în timp ce introduci în mijlocul ei bunătățile multicolore. Tu alegi cu ce tip de bomboane umpli inima, dar ține cont că este indicat să optezi pentru unele mai micuțe și mai fine dacă inima nu este chiar foarte mare.  Nu trebuie să pui foarte multe înăuntru.

Coase apoi și cealaltă parte a inimii de hârtie astfel încât această să fie perfect “sigilată” de cusătură și nimic din conținutul său să nu se verse.

 

Pasul 5

Dacă ai la îndemână o ștampilă cu inscripția “mama”, ar fi perfect pentru că poți imprima acest cuvânt cu cea mai mare încredere fix în mijlocul inimii. Dacă nu ai așa ceva acasă și nici nu găsești să achiziționezi, nu îți face griji. Scrie cu mâna ta cuvântul “mama” în mijlocul inimii, cu siguranță mămica ta se va bucura să îți recunoască scrisul pe o astfel de inimă.

 

Pasul 6

 

Dăruiește-i inima ta cu toată dragostea, mai mult ca sigur că mama ta va fi extrem de încântată de ceea ce ai realizat.

REZULTATUL FINAL 

 

Cineva nu a mai avut răbdare si a desfăcut deja o inimă :)... 

 

Foto fr si main: Oksana_Schmidt /Shutterstock