Greșelile din trecut nu te mai pot impacta, dacă nu le le dai voie! Nu rămâne prizoniera unor situații care s-au sfârșit, pentru că nu faci decât să simți aceeași durere la nesfârșit. Greșelile nu sunt lucruri de care să îți fie rușine, dacă ai ales să înveți lecțiile prețioase care se află în spatele lor. 

Universul nu greșește cu nimic atunci când pune în calea ta o anumită situație provocatoare sau oameni meniți să te facă să te cunoști mai bine. Fiecare acțiune a ta se bazează pe gândurile pe care le trimiți în exterior, iar ceea ce crezi despre tine și despre viață, în general, se va manifesta, într-o formă sau alta, în clipele tale de zi cu zi. 

În loc să îți regreși trecutul, mai bine ți-ai deschide bine ochii către prezent. Fii recunoscător pentru bătaia inimii pe care o simți în piept, pentru lumina pe care o poți vedea, pentru căldura pe care o poți simți. Adună-ți binecuvântările din prezent, pentru că ele sunt formate și din lecțiile acumulate din trecut. 

Viitorul are nevoie de tine, dar, până atunci, bucură-te de prezent! Este cel mai prețios dar pe care îl avemacum și aici!