La început, au fost multe cuvinte care, deși nu știam cum să le percep, m-am durut. Dar le-am lăsat să mă doară, crezând că și asta poate fi o formă de iubire. Cerșind de mic copil dragostea, orice frimitură de atenție ar fi fost bună... Iar, în mintea mea, ar fi existat posibilitatea să se oprească, să conștintizeze și să mă iubească așa cum merit.
Au urmat ani întregi în care mi-a fost săgetat sufletul cu fapte, cuvinte nepotrivite, iar într-un final m-am oprit. Am așteptat și m-am odihnit. Acum, ușor, ușor, vocea pe care o am încă în minte începe să dispară, iar în locul ei a apărut o alta. Un ton calm, o voce răbdătoare, care nu țipă, nu jignește, nu strivește tot ceea ce ofer eu.
Ceea ce o dată îmi provoca emoții negative, acum s-au transformat în fluturași. Există oameni care vin să vindece ceea ce alții au călcat în picioare.
Ceea ce o dată a durut, acum a fost vindecat. Și sunt recunoscătoare că pot să conștientizez că tot ceea ce mi-a provocat suferință, a fost doar o etapă care să mă ducă la momentul de aici și acum.