Loviturile vieții vin pe neașteptate și nu prea ai ce să faci în situațiile imprevizibile. În schimb, alături de tine ai sufletul tău - acel instrument magic care te va ghida prin toate suferințele, dar și bucuriile vieții și va extrage din fiecare întâmplare doar ceea ce îți este necesar să duci mai departe. 

Nu va zice nimeni că situațiile dureroase prin care trecem vor fi ușoare, însă, unii dintre noi, vom zâmbi știind că lucrurile au decurs în favoarea noastră, iar noi ne aflăm în momentul și locul nepotrivit. 

Existența este alcătuită și din momentele mai puțin plăcute, însă, să nu uităm, totul este doar o călătorie. Așadar, noi alegem lângă cine să ne petrecem acest drum pe Pământ, noi alegem când să ne ridicăm de la masă atunci când respectul și iubirea nu mai sunt servite și tot noi alegem felul în care putem să privim lucrurile care nu pot fi schimbate. 

Iubește-te pe tine și îți vei da seama că Universul îți aduce în cale situații inconfortabile, oameni nepotriviți, doar pentru a te apropia mai mult de ceea ce contează cu adevărat: sufletul tău!