Jeff Foster este autor a mai multor cărți de spiritualitate și a studiat astrofizica la Universitatea Cambridge. Pe pagina sa oficială de facebook intitulată www.lifewithoutacentre.com și unde este o prezență constantă, autorul a publicat o postare care a beneficiat de multe aprecieri și care a fost ulterior preluată și dată mai departe de mai multe publicații. O puteți citi mai jos:

 

  ÎNCETEAZĂ SĂ MĂ MAI REPARI. IUBEȘTE-MĂ ÎN SCHIMB.

by Jeff Foster

 

“Te rog, nu încerca să mă repari. Nu sunt defect. Nu am cerut soluțiile tale.

Când încerci să mă repari, neintenționat activezi anumite sentimente profunde de rușine și eșec în mine. Îmi spui că nu merit. Nu mă pot abține. Simt ca și cum trebuie să mă schimb ca să îți fac pe plac, să mă transform doar ca să îți înlătur ție anxietatea, să mă repar doar ca să pun capăt rezistenței tale față de felul în care sunt. Și știu că nu pot face asta, nu în viitorul imediat. Mă pui într-o situație imposibilă. Mă simt atât de lipsit de putere.

Știu că intențiile tale sunt pline de iubire. Știu că vrei cu adevărat să ajuți. Vrei să fii de folos. Vrei să iei durerea oamenilor atunci când o vezi. Vrei să înalți, să trezești, să ai grijă, să educi, să inspiri. Crezi cu adevărat că ești o persoană pozitivă, spirituală, neegoistă, bună, plăcută și pură.

Dar, sincer, aș vrea ca tu să știi, drag prieten, mă simt groaznic când încerci “să mă iubești” în acest mod perimat. Mie nu îmi pare dragoste deloc. Din contra, chiar opusul. Se simte ca și cum încerci să îți eliberezi propria tensiune controlându-mă pe mine. Sub pretextul că tu ești “bun” și “de ajutor” și “spiritual”, mă simt sufocat, înăbușit, respins, rușinat și total neiubit. Mă simt abandonat în iubirea ta. Înțelegi acest lucru? Simt că nu îți pasă cu adevărat de mine deși la suprafață cu siguranță se vede ca și cum îți pasă. În adâncul meu se simte ca și cum ai avea o imagine a cum ar trebui să fiu. Imaginea ta. Nu a mea!

Arată ca dragostea, dar se simte ca violență. Poți să înțelegi?

Dar de îndată ce vei înceta să mă mai “ajuți”, îmi vei fi de cel mai mare ajutor!

Am încetat să încerc să mai mă schimb pentru a-ți fi ție pe plac.

Mă simt în siguranță, respectat, văzut, onorat pentru ceea ce sunt.

Pot să îmi iau înapoi propria putere.

Pot să am din nou încredere în mine așa cum ai și tu încredere în mine.

Pot să mă relaxez în totalitate.

Fără presiunea ta, fără ca tu să îți dorești ca eu să mă abandonez pe mine și să fiu diferit, vindecat, transformat, iluminat, trezit, reparat, “mai bun”, pot să mă văd mai bine pe mine.

Pot să îmi descopăr propriile resurse interioare.

Pot să îmi ating propria prezență puternică.

Mă simt suficient de în siguranță ca să permit și să îmi exprim propriile sentimente adevărate, gânduri, dorințe, să am propriile percepții. Nu mai mă simt deloc înăbușit, o victimă, un copil mic față de tine, expertul adult.

Adultul curajos din mine se înalță.

Respir mai profund.

Îmi simt picioarele pe pământ.

Atenția plină de iubire îmi impregnează experiența, chiar și părțile inconfortabile.

Simțurile mele se simt mai puțun lipsite de viață. Energii vindecătoare ies la suprafață din adâncuri.

Mă simt ușor, liber, eliberat de frica ta.

Mă simt respectat, nerușinat.

Văzut, nu comparat cu o imagine.

Mă ajuți atât de mult când încetezi să mă mai ajuți, prietene!

Am nevoie de propriile răspunsuri, de propriile adevăruri, nu de ale tale. Vreau un prieten, prezent sau real, nu un expert sau un salvator.

Și vezi că atunci când încerci să mă salvezi pe mine de fapt te abandonezi pe tine?

Că fugi de propriul disconfort, de propriul potențial netrăit și te concentrezi pe mine?

Devin distracția ta supremă.

Nu mai vreau să fiu asta pentru tine.

Haide să întrerupem acest ciclu împreună!

Haide să încetăm să ne mai reparăm sau să ne mai salvăm unul pe celălalt.

Haide să ne iubim unul pe celălalt în schimb.

Să ne plecăm unul în fața celuilalt.

Să ne binecuvântăm unul pe celălalt.

Să ne îmbrățișăm unul pe celălalt.

Așa cum suntem cu adevărat, cu adevărat, cu adevărat.

 

* Sursa originară: Pagina de Facebook https://www.facebook.com/LifeWithoutACentre

 

Foto fr si main: Microgen /Shutterstock