După zilele toride de vară, după ce ai avut impresia, parcă, că vara va ține o veșnicie, iar existența este compusă doar din momentele în care uiți de griji, zâmbești, te distrezi sau călătorești, dintr-o dată, ca un invitat nepoftit, vine toamna. Iar de cele mai multe ori semnele venirii anotimpului ploios vin pe nepusă masă, brusc, ca și cum te-ai trezi, dintr-o dată la realitate, într-o mahmureală sufletească, într-o stare în care te întrebi dacă tot ceea ce ai trăit odinioară a fost vis sau realitate.
Toamna este un anotimp atât de plăcut sufletului meu și ne invită ușor, ușor, să ne întoarcem privirea către noi, să ne întoarcem către micile bucurii, către odihna, către liniște și noi începuturi.
Septembrie vine ca o doamnă cu pălărie și palton elegant, care te ia de mână și îți povestește despre tine. Despre cine ești, ce ai făcut, ce voiai să faci și unde vrei să ajungi. Septembrie este despre momentele de atunci și acum, despre capitole care se închid, despre bucurii care se păstrează, despre nostalgii și transformări,
Iubesc septembrie nu doar pentru liniștea care se lasă peste pământul ars de soare și nici doar pentru dansul grațios pe care frunzele fragile îl fac în ultimul loc spectacol.
Iubesc septembrie nu doar pentru momentele în care liniștea și căldura căminului sunt din nou prețuite.
Iubesc septembrie nu doar pentru diminețile răcoroase și culorile calde ce încântă amiezile.
Iubesc septembrie nu doar pentru că se aud vocile zglobii ale copiilor în fiecare colț din cartier, atunci când vin sau pleacă de la grădiniță.
Iubesc septembrie nu doar pentru că retrăiesc emoția unui nou început școlar, teama de necunoscut în primul septembrie din școala generală, din liceu, din facultate...
Iubesc septembrie pentru că sunt, simt și mă bucur de fiecare schimbare. Pentru mine nu mai există sfârșit, ci doar transformare, iar toamna nu este decât un alt început, iar ceea ce a fost să fie simțit din toată inima va rămâne acolo, știi tu unde, indiferent de câte ori spui că o iei de la început.