Au trecut deja mai bine de trei decenii de la ieșirea României de sub regimul comunist, iar în această perioadă viețile oamenilor s-au schimbat fundamental. Nevoile noastre sunt acum, datorită evoluției societății, cu totul altele față de cele anterioare, piața de retail este mult mai bogată, iar posibilitățile financiare trebuie să fie pe măsură. Ceea ce în urmă cu doar câțiva ani era considerat un lux, acum este o nevoie reală, lucru ce ne solicită în permanență o atenție distributivă asupra nevoilor și posibilităților noastre.

Dezvoltarea pieței imobiliare în zonele limitrofe ale orașelor sau chiar în exteriorul acestora au condus, în mod firesc, la o dependență de mijloacele de transport. Din cauza aglomerației din marile orașe și a apartamentelor ce nu mai corespund dorințelor noastre, tot mai multe persoane aleg să se mute cât mai departe de centru. Deși mijloacele de transport în comun s-au înmulțit semnificativ, acestea nu sunt întotdeauna suficiente nevoilor oamenilor și, adăugând confortul sporit și independența oferită, majoritatea celor ce locuiesc în zonele limitrofe aleg să se deplaseze zilnic cu mașina proprie.

România este o țară cu un număr mare de mașini second hand, dat fiind prețul mult mai mic al acestora comparativ cu cele noi. Însă, odată cu achiziționarea unei mașini mai vechi, apar și problemele legate de aceasta. Din motive financiare, mulți români aleg să caute online  anunturi Mecanica - electrica pentru a cumpăra piesele necesare pentru autoturismul propriu.

 

Trei dintre cele mai importante motive pentru care românii aleg piesele auto second hand sau aftermarket sunt următoarele:

 

1.Prețul mai mic

Acesta este, fără doar și poate, argumentul forte al clienților atelierelor de dezmembrări auto sau ale site-urilor cu anunțuri online. Majoritatea pieselor auto originale cunoscute în piață drept Piese OM (Original Equipment) au prețuri mari, însă oferă totodată și garanție. Acestea sunt fabricate de către companii subcontractate de către producătorul auto și respectă în totalitate standardul impus. Piesele auto AfterMarket nu sunt fabricate de către marii producători din piață, ci de firme independente, și de aici rezultă și diferența de preț. Atunci când optăm pentru achiziționarea unor piese second hand, cel mai important de verificat este gradul acestora de uzură, pentru a ne asigura că nu vor trebui schimbate în scurt timp.

 

 

2. Piesele auto second hand provin de la autoturisme din străinătate

Nu mai este un secret pentru nimeni că România este deficitară din punct de vedere al infrastructurii. Pe lângă lipsa acesteia, adăugăm și o stare precară a drumurilor, inclusiv pe marile bulevarde sau a puținelor autostrăzi existente. În țările occidentale, pe lângă faptul că proprietarii își schimbă des mașinile, au avantajul de a avea o infrastructură net superioară României și, implicit, mașinile au mult mai puțin de suferit.

 

3. Comanda ajunge imediat

În perioada pandemiei ne-am lovit cu toții de timpi de livrare, în diverse domenii, mult mai mari decât am fost obișnuiți. Acest lucru s-a datorat condițiilor impuse la nivel mondial pentru evitarea contaminării cu virusul Covid-19, însă a adus reale probleme în foarte multe domenii de activitate, nu doar în cel auto.

Avantajul pieselor auto comandate de pe site-urile cu anunțuri online a fost, în cele mai multe cazuri, faptul că acestea ajungeau la cumpărător în timp util.

Cei care sunt reticenți și nu au încredere în produsele second hand sau aftermarket au ca alternativă piesele OEM (Original Equipment Manufacturer). Acestea sunt realizate de către producătorii autorizați și pot fi comercializate direct de aceștia chiar și în afara rețelei, constructorul auto neavând drept de exclusivitate.

 

Sursa foto: Shutterstock