Emoțiile venirii pe lume a unui copil îi pot copleși pe mulți viitori părinți, iar realitatea este că viața se va schimba radical din momentul în care două liniuțe apar perfect îngroșate pe testul de sarcină.

O femeie va simți atunci nevoia, mai mult ca niciodată, de siguranță, de susținere și de liniște. Dacă nu le va găsi la bărbatul de lângă ea, toți vor suferi. Pentru că ea urmează să devină mamă, în corpul ei se produc transformări uimitoare, însă poate cel mai transformator lucru este în sufletul ei.

O femeie va căuta întotdeauna cel mai bun cămin pentru copilul din pântec. Cel mai bun partener. Cea mai bună educație. Ea va căuta să îi fie bine, pentru că o femeie deșteaptă știe că dacă ea nu e liniștită, nici al ei copil nu va fi.

 

Un bărbat slab, sub presiunea momentului care îl încearcă o dată cu mărirea familiei, nu se va mai putea controla. Un bărbat nepregătit pentru tot ceea ce Dumnezeu a pus în calea sa va fugi în direcția opusă. Un bărbat slab va țipa la cea care îi poară copilul în pântec, îi va aduce tot felul de reproșuri, nu o va înțelege niciun pic și o va lăsa să meargă singură pe un drum pe care, în promisiunile lui, erau amândoi.

 

Ai grijă cum te porți cu femeia care îți aduce copilul pe lume! Vei rămâne în sufletul ei o mare dezamăgire. Așa te va ține minte o viață întreagă!