În curând se împlinește un an de când am intrat oficial în câmpul muncii, un an de când las locul liber lângă tine în pat dimineața și mă trezesc pentru a merge la serviciu, un an de când te iubesc la fel de mult, dar mă gândesc la tine și mai mult... pentru că nu mai ești lângă mine, nici eu lângă tine, așa cum eram când erai bebeluș.
Mă uit pe geam în timp ce îmi îndeplinesc îndatoririle de la job și văd mămici care își plimbă bebelușii în cărucior, la prânz. Sub soarele blând, femei cu un coc făcut în grabă și un tricou lălăi pe ele zâmbesc fericite către bebelușul din cărucior. Mi-e atât de dor...
Văd pitici care fac primii pași iar ambii părinți sunt acolo să îi prindă, să îi susțină, să îi încurajeze. Mi-e atât de dor să fiu acolo pentru tine și să te susțin când ai nevoie. Acum ești atât de sigură pe forțele proprii, încât nici nu te mai uiți în spatele tău să îmi vezi încrederea care mi se citește în ochi atunci când văd că realizezi ceva pentru prima sau a mia oară.
Văd pe grupurile de mămici întrebări care mă frământau și pe mine acum 2, 3 ani. Ce cremă de soare este potrivită pentru bebeluși, ce spray împotriva țânțarilor este mai bun, ce gustare să mai faci la prânz... Mi-e dor să mai descopăr încă o dată toate tainele noii lumi în care tu m-ai făcut să intru...
Simt cum timpul trece, iar tu crești, hainele parcă îți intră la apă în mâinile mele, iar eu aș opri timpul în loc. Să mai simt o dată bebeluș lipit de mine, să mă mai bucur de fiecare rază de soare în părul moale de copil mic, de fiecare prim pas după o căzătură, de fiecare surâs și pupic lipicios, de fiecare dimineață cu aromă de lăptic, de timp infinit pentru noi...
Sper să mai simt măcar o dată în viață cum e să fii mămică de bebeluș pentru că de nimic nu îmi e mai dor decât să-mi țin lumea toată în brațe și să nu mai fie nimic care să ne despartă.