Gaspar Gyorgy este unul dintre cei mai urmăriți psihoterapeuți ai prezentului, iar activitatea sa este îndelung urmărită atât pe paginile de socializare, cât și la evenimentele unde este invitat și unde vorbește foarte frumos despre copilul interior.

Pentru a conștientiza toate lucrurile pe care le facem, spunem, atragem este necesar ca fiecare dintre noi să ne aplecăm asupra copilului interior și să săpăm adânc pentru a cunoaște dorințele și nevoile neîndeplinite ascunse în suflet.

O viață conștientă duce la alegeri conștiente, relații sănătoase și decizii prospere. Totuși, în jungla urbană, acolo unde agitația se resimte încă de la primele ore ale dimineții, poate fi uneori dificil să te apleci către o stare de liniște, de acceptare, de sănătate mentală, de grijă față de propria persoană.

Psihoterapeutul Gaspar Gyorgy vine în întâmpinarea acestor nevoi, pe cât de firești, pe atât de greu de împlinit, cu o carte sugestivă, un fel de coffe table book, ce poartă titlul de Mindfulness Urban.

În cartea sa, publicată la editura Curtea Veche, însuși autorul dezvăluie de la prima pagină că în filele ce urmează se află exerciții de curaj, compasiune și conectare.

Mindfulness urban se împarte în trei părți, unde autorul vorbește pe rând despre curaj, compasiune și conectare. Prin toate aceste capitole, autorul îndeamnă cititorul să creeze o relație mai intimă și mai prietenoasă cu el însuși.

O carte perfectă pentru orice bibliotecă, de răsfoit după o zi agitată sau de ce nu, de oferit unei persoane dragi, o atenție ce denotă multă grijă față de persoana căreia îi este dăruită cartea.

Cartea poate fi comandată de aici: https://bit.ly/3KqhC3h