Ecaterina Teodoriu s-a născut la 15 ianuarie 1894, în Târgu-Jiu, județul Gorj. Familia sa era una modestă, însă asta nu a împiedicat-o pe Ecaterina Teodoriu să se axeze pe studii de specialitate, iar după terminarea liceului a devenit învățătoare în Capitală.

Aici ea a înființat primele grupuri de cercetași din România, pe care ea însăși le coordona.

 

După pornirea Primului Război Mondial, Ecaterina Teodoriu a dorit să dea o mână de ajutor și a activat ca asistentă medicală pe frontul de luptă din zona în care s-a născut. Totuși, curajoasa tânără a vrut mai mult, iar dorința de răzbunare pentru moartea celor patru frați ai ei în război a fost îndeajuns de puternică pentru a o face pe Ecaterina Teodoriu să ceară să fie transferată la unitatea de combatanți.

 

În timpul Primului Război Mondial, Ecaterina Teodoriu a fost luată prizonieră, însă a reușit să scape, ulterior fiind rănită de două ori. În timpul recuperării, în timp ce se afla în spital, ea a fost decorată de către Casa Regală și avansată în gradul de sublocotenent.

 

Ecaterina Teodoriu moare în bătălia de la Mărășești, acolo unde era comandat pentru un întreg pluton de infanterie. Ultimele sale vorbe, rămase emblematice în istorie au fost: „Luptați băieți! Apărați țara!”

Prima femeie care a apărut pe o bancnotă

În 2021, Banca Națională a României a pus în circulație prima bancnotă românească care are chipul unei femei. Figura Ecaterinei Teodoriu se află astăzi pe hârtiile de 20 de lei.