Poți găsi diverse metode pentru a celebra Valentine’s Day, de la oferirea unor cadouri simbolice, la organizarea unui sejur romantic într-o destinație specială. Indiferent ce vei alege, asigură-te că te ocupi din timp de cumpărare, ambalare și alte detalii, deoarece cu cât ne apropiem de 14 februarie, cu atât magazinele vor fi mai aglomerate și ofertele se vor împuțina. 

Indiferent dacă ești o persoană romantică, care oferă flori și tablouri personalizate sau una practică, ce preferă cadourile utile, cum ar fi un aparat de făcut gofre, dacă ai nevoie de inspirație esti în locul potrivit. Poți citi în continuare câteva recomandări interesante pentru cadoul de Valentine’s Day, cu care o poți surprinde foarte plăcut pe iubita ta.

 

Un set de lumânări parfumate

Dacă vrei să creezi o atmosferă romantică de Valentine’s Day, șampania și lumânările parfumate nu trebuie să lipsească din peisaj. Alge un set de lumânări handmade, din ceară naturală și cu parfum din uleiuri esențiale. În funcție de preferințele personale, poți alege dintre iasomie, arome citrice sau trandafiri. 

 

Bomboane de ciocolată

Cadourile clasice nu se demodează niciodată, din acest motiv, o cutie cu bomboane de ciocolată va fi o surpriză foarte frumoasă. Alege aromele deosebite, cum ar fi umpluturile cu mentă, spicy ori fondant. Trufele sunt o altă alegere deosebită, iar dacă le veți savura împreună, seara voastră va fi și mai romantică. 

 

 Kindle Fire

Dacă partenera ta este o cititoare înfocată, cu siguranța se va bucura să aibă în permanență o bibliotecă infinită de cărți la ea. Odată cu acest device inteligent, poți face și un abonament la site-uri de profil, astfel încât, oricând își va dori să citească un roman captivant, să o poată face cu doar câteva click-uri. 

 

Bijuterii

Indiferent dacă vei alege dintre cercei, brățări sau coliere, bijuteriile sunt întotdeauna o alegere inspirată. Cu cât mai prețioase cu atât mai bine, dar nu uita ca materialul din care sunt confecționate este foarte important. Dacă iubita ta preferă argintul, o brățară de aur se poate să nu fie apreciată la adevărata ei valoare. Evită să cumperi inele, exceptând situația în care îi cunoști foarte bine măsura, iar cadoul va fi chiar inelul de logodnă. Orice altă variantă va crea confuzii nedorite și situații stânjenitoare. 

 

Lenjerie 

Este un cadou destul de îndrăzneț, așa că trebuie să știi foarte bine dacă merită să te riști. În funcție de nivelul la care se află relația voastră, poți alege un set de dantelă și mătase, cu siguranță vă veți bucura împreună de el. 

 

Un portofel de piele

Această alegere este una elegantă și sofisticată, potrivită mai ales în relațiile la început de drum. Nu reprezintă nici o investiție serioasă, așa cum este o bijuterie elegantă, potrivită în relațiile de lungă durată și chiar căsătorii, dar nici un cadou sexy, cum este un set de lenjerie, potrivit pentru relațiile care au deja ceva vechime, chiar dacă nu au fost luate încă decizii serioase legate de viitor. . 

 

Valentine’s Day este despre iubire, iar această ocazie nu trebuie ratată sub nicio formă, deoarece jumătatea ta merită tot ce este mai bun. Chiar dacă există zile de naștere, ziua femeii sau alte momente importante în care poți să o serbezi, asta nu înseamnă că Ziua Îndrăgostiților este mai puțin importantă. Orice femeie s-ar simți norocoasă să aibă alături o persoană care îi face surprize și care nu ratează nicio ocazie pentru a-i oferi cadouri.  

Foto fr si main: Valentina_G /Shutterstock